Băsescu: Am felicitat PMP că au salvat democraţia, votând împotrivă la numirea lui Hellvig

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, după o nouă vizită la sediul PMP, că i-a felicitat pentru că au salvat democraţia” prin votul negativ dat în Parlament în cazul numirii lui Eduard Hellvig la şefia SRI şi că astfel au făcut să nu existe ”unanimitate” pentru că ar fi fost ridicol.

212 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Am felicitat PMP că au salvat democraţia, votând împotrivă la numirea lui Hellvig

Băsescu: Am felicitat PMP că au salvat democraţia, votând împotrivă la numirea lui Hellvig (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

”Primul motiv pentru care am venit a fost să-i felicit, că ieri au salvat democraţia. Aşa, partid mic cum sunt, ieri au făcut să nu fie unanimitate la votul pentru Hellvig. A dat primul semnal acest partid. Cum ar fi sunat: şef SRI, votat în unanimitate? Era ridicol”, a spus fostul preşedinte, despre motivul prezenţei sale, a doua zi consecutiv, la sediul PMP.

Băsescu a explicat că i-a felicitat că au avut tăria să voteze împotrivă, ”din motivele pe care ei le ştiu”.

De altfel, Traian Băsescu a ţinut să precizeze că nu le stabileşte celor de la PMP programul sau priorităţile, şi că primul său obiectiv este să le transfere exprienţa în ceea ce să nu facă nu în ce să facă.

”În 25 de ani de politică, am trecut prin experienţe bune sau rele. Din cele rele, vreau să le spun să nu le repete şi ei”, a afirmat Băsescu, dând ca exemplu ”compromisuri de genul soluţiei imorale”.

Fostul preşedinte a menţionat că a discutat cu cei de la PMP şi le-a spus părerea sa despre soluţia finanţării partidelor.

”Dacă vrem să scăpăm de bani ilegali utilizaţi în campanii, banii nu pot veni decât controlaţi de la bugetul de stat. Trebuie să înţelegem că e mult mai ieftin să finanţăm partidele pentru campanii din buget şi să controlăm ce se întâmplă, decât să nu fie ( finanţate de la buget, nr) şi să se întâmple ce s-a întâmplat”, a mai spus Traian Băsescu.

Băsescu a fost şi cu o zi în urmă la sediul PMP, unde a avut o discuţie cu liderii partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici