Băsescu cere Rusiei să înceteze sprijinul pentru trupele separatiste paramilitare din Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei şi cere acestui stat să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste paramilitare pro-ruse şi să-şi asume controlul total al frontierei ruso-ucrainene.

2852 afișări
Imaginea articolului Băsescu cere Rusiei să înceteze sprijinul pentru trupele separatiste paramilitare din Ucraina

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a luat act cu îngrijorare de amplificarea crizei din estul Ucrainei ca urmare a faptului că prin frontiera ruso-ucraineană, pe segmentul său estic, pe teritoriul ucrainean au pătruns trupe de combatanţi şi material militar greu. O asemenea situaţie antrenează responsabilitatea majoră şi directă a Federaţiei Ruse în legătură cu escaladarea conflictului din estul Ucrainei, soldat cu morţi, răniţi şi suferinţe în rândul populaţiei civile", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele României consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei prin tolerarea trecerii peste frontiera de stat a combatanţilor şi a echipamentului militar.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei prin tolerarea trecerii peste frontiera de stat a combatanţilor şi a echipamentului militar. Federaţia Rusă este, astfel, responsabilă de întreţinerea conflictului dintre structurile paramilitare separatiste şi armata ucraineană. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, cere Federaţiei Ruse să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste paramilitare pro-ruse şi să-şi asume controlul total al frontierei ruso-ucrainene pentru a contribui la stabilizarea situaţiei din estul Ucrainei", se arată în mesajul citat de Preşedinţie.

Cele două regiuni din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, sunt încă din martie devastate de o insurgenţă armată prorusă. Armata ucraineană desfăşoară aici din 13 aprilie o operaţiune militară care s-a soldat deja cu 300 de morţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici