Băsescu: Dacă Parlamentele României şi Republicii Moldova votează unirea, ea se va face

Preşedintele Mişcării Populare Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că unirea României cu Republica Moldova depinde de parlamentarii celor două state, precizând că responsabilitatea iniţerii dialogului pe tema unirii "o are Bucureştiul".

1252 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Dacă Parlamentele României şi Republicii Moldova votează unirea, ea se va face

Băsescu: Dacă Parlamentele României şi Republicii Moldova votează unirea, ea se va face (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Dacă Parlamentele celor două ţări votează unirea, ea se va face. Dacă poporul român din stânga şi din dreapta Nistrului va vota într-un referendum unirea celor două ţări, ea se va face. Deci avem două variante politice, iar responsabilitatea iniţierii dialogului pe această temă o are Bucureştiul", a declarat Traian Băsescu la congresul MP.

Fostul şef de stat a mai spus că unirea României cu Republica Moldova este şi în interesul statului român, ţara noastă având de câştigat în urma unei posibile uniri ale celor două state.

"Este în interesul României, nu numai al Republicii Moldova, unirea celor două ţări... şi din punct de vedere strategic, şi din punct de vedere al capacităţii de a fi un mare producător agricol, şi din punct de vedere al capacităţii de a avea o repartiţie financiară mai mare de la Uniunea Europeană, şi din punct de vedere al capacităţii de vot pe care ar avea-o România în interiorul Uniunii Europene datorită unei populaţii mult mai mari, şi n-aş mai enumera şi alte avantaje pe care le-ar avea România", a arătat Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici