Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Realiatea TV, că dacă se pierde majoritatea în Parlament, soluţia pe care o va propune clasei politice va fi un premier independent, rămânând de văzut dacă partidele vor accepta.
„Dacă se pierde majoritatea, care credeţi că va soluţia? Premier independent”, a spus Băsescu.
El a menţionat că rămâne de văzut dacă cei din clasa politică vor accepta soluţia.
Băsescu a menţionat însă că nu spune că premierul Boc se află la finalul carierei în fruntea Guvernului, dar se constată pierderea majorităţii la Senat, existând pericolul ca acelaşi lucru să se întâlmple şi la Cameră.
Băsescu a mai declarat că i-a comunicat premierului că majoritatea se va pierde, dovadă fiind ce s-a întâmplat la Senat, el precizând că probabil în curând acelaşi lucru se va întâmpla la Camera Deputaţilor.
Senatorul PC Dan Voiculescu a declarat, miercuri, într-un comunicat, că, după aderarea senatorului Vasile Nistor la Partidul Conservator şi la grupul parlamentar PNL+PC, Guvernul a pierdut, de facto, majoritatea în Senat.
În luna februarie surse democrat-liberale au declarat că din discuţiile preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentanţii PDL a reieşit posibilitatea înlocuirii premierului Emil Boc, o variantă, susţinută de şeful statului, fiind numirea unui premier independent. În acest context, presa a vehiculat mai multe nume, cum ar fi Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu, Cristian Popa sau Călin Georgescu.