Băsescu, delegaţiei FMI, BM, CE: Semnalele de la Bruxelles sunt pozitive

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, reprezentanţilor delegaţiei FMI, BM şi CE, pe care i-a primit la Palatul Cotroceni, că semnalele de la Consiliul European informal de la Bruxelles sunt pozitive şi că, probabil, imaginea UE şi a zonei Euro va fi upgradată de către investitori.

868 afișări
Imaginea articolului Băsescu, delegaţiei FMI, BM, CE: Semnalele de la Bruxelles sunt pozitive

Traian Băsescu şi Jefrrey Franks (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax foto)

"Tocmai m-am întors de la Bruxelles (de la lucrările Consiliului European informal - n.r.), unde semnalele sunt pozitive. Am ajuns la o înţelegere în cele din urmă şi cel mai probabil imaginea UE şi a zonei Euro va fi upgradată de către investitori. Am introdus câteva reguli în interiorul UE care sunt foarte apropiate de regulile FMI", a spus preşedintele Băsescu la începutul întrevederii.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a transmis, la rândul său, şefului statutului că ţine de evidenţă faptul că angajamentul României de a-şi asuma regulile stricte ale UE privind managementul economic este în măsură să trimită semnale pozitive din partea României în toată lumea.

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, la ora transmiterii acestei ştiri, cu delegaţia FMI, BM şi CE, la întrevedere participând şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici