Prima pagină » Politic » Băsescu, despre Cristian Diaconescu: Are CV perfect pentru preşedinte, deşi nu e candidatul dreptei

Băsescu, despre Cristian Diaconescu: Are CV perfect pentru preşedinte, deşi nu e candidatul dreptei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că vede un candidat cu şanse mari la Preşedinţie pe ”unul care nu e candidat”, Cristian Diaconescu, precizând că acesta are CV-ul perfect pentru a fi preşedinte, ca fost ministru de Externe şi de Justiţie.
Băsescu, despre Cristian Diaconescu: Are CV perfect pentru preşedinte, deşi nu e candidatul dreptei

Întrebat pe cine vede cu şanse la prezidenţiale, din partea dreptei, Traian Băsescu a arătat că vede un candidat cu şanse mari la Preşedinţie ”pe unul care nu e candidat la preşedinţie, Cristian Diaconescu”.

”Cristian Diaconescu are CV-ul perfect pentru a fi preşedinte. A fost ministru de Externe, a fost ministru al Justiţiei şi este un om cu un vast portofoliu de relaţii internaţionale, urmare a funcţiei de ministru de Externe. El a fost secretar de stat în MAE. Deci, este un externist sadea”, a spus Traian Băsescu, la Adevărul Live.

Preşedintele a arătat că ”sunt unii care, deşi au fost doar doi ani minstru al Justiţiei şi au fost într-un scandal continuu cu sistemul, se duc şi spun cum au revoluţionat ei justiţia, fără să îi ţină spatele la transformări”.

”Sunt unii care s-au perindat în funcţia de ministru al Justiţiei, în timpul cărora s-au făcut cele patru Coduri, Legea micii reforme, s-au făcut foarte multe şi nu îi văd încercând să golească această carapace, să spună că e al meu, iar alţii, care au fost doi ani, şi într-un conflict continuu, îşi asumă această chestiune. Cristian Diaconescu a pus şi el o cărămidă la ce înseamnă justiţia de astăzi”, a precizat Băsescu.

El a mai spus despre Diaconescu că a fost un ministru care ”nu s-a angajat cu justiţia în jocuri politice”.

”Sigur, nu a putut să cureţe Justiţia de vechile figuri, pe care nu le mai repet, cu care s-a luptat, oarecum, doamna Macovei, fără succes, cu care m-am luptat eu în continuare, cu mai mult sau mai puţin succes”, a mai declarat şeful statului despre Diaconescu, adăugând că acesta a fost ”un ministru onest în Guvernul PSD”.

”Nu putem spune: Cristian Diaconescu s-a implicat în mizerii. Când nu şi-a mai găsit soluţiile în PSD, s-a dus în altă parte”, a mai comentat Băsescu, arătând că acesta poate este avantajul lui Diaconescu şi ”poate mai sunt electori ai PSD care se gândesc la un om onest”.

 

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da