”Fac o precizare: când am început mandatul, în decembrie 2004, principiul pe care am înţeles să funcţionez a fost: acestea sunt instituţiile, acestea sunt legile, să le facem să funcţioneze mai bine. Nu am plecat de la premisa că trebuie luate lucrurile de la capăt, pentru că e foarte greu să faci asemenea lucruri şi e neproductiv. După mandatul domnului Iliescu am pus o virgulă şi am continuat, preluând ce am considerat că e bun şi îmbunătăţind ce eu am considerat că trebuie îmbunătăţit, în virtutea atribuţiunilor constituţionale”, a spus Băsescu.
El i-a îndemnat, totodată, pe cei din studiourile de televiziune, care sunt gata să ”demoleze”, să citească documentele oficiale ale statului român înainte de a se apuca să demoleze.
”Fac recomandarea ca acei care se află prin studiouri, gata să demoleze orice pentru că ştiu ei, ca, înainte de a trece la demolare, să citească documentele oficiale ale statului român, ale UE şi ale NATO, apoi să se pronunţe ca în sfârşit românii să afle realitatea despre ţara lor”, a mai spus Băsescu.
Citeşte şi: Băsescu, în conferinţa de final de mandat: România e o ţară sigură datorită modului în care instituţiile ei funcţionează
Citeşte şi: ANALIZĂ: Politica externă în era Băsescu – opţiune pro occidentală clară şi deteriorare a relaţiei cu Rusia
Citeşte şi: ANALIZĂ: Traian Băsescu, preşedintele-jucător, părăseşte după un deceniu corabia „România”