Băsescu: Înainte de încheierea mandatului o să fac o vizită în Republica Moldova, de rămas bun

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Mamaia, că până la terminarea mandatului va mai face o vizită în Republica Moldova, ”de rămas bun”, după care va solicita să i se acorde cetăţenia acestei ţări.

367 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Înainte de încheierea mandatului o să fac o vizită în Republica Moldova, de rămas bun

Băsescu: Înainte de încheierea mandatului o să fac o vizită în Republica Moldova, de rămas bun (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

El a spus că vizita în Republica Moldova nu este planificată, dar o va programa împreună cu preşedintele Nicolae Timofti.

”Este în intenţia mea ca înainte de încheierea mandatului să fac o vizită în Republica Moldova, de rămas bun. După cum vă aduceţi aminte, am mai spus că după terminarea mandatului voi cere cetăţenia Republicii Modova. Cum noi am acordat sute de mii de cetăţenii cetăţenilor Republicii Modova, sper să pot beneficia şi eu de întoarcerea acestei opţiuni, pe care am avut-o în primul mandat”, a declarat Băsescu.

De asemenea, întrebat despre intrarea României în Spaţiul Schengen, Traian Băsescu a spus că speră ca luna viitoare să se poată intra în Spaţiul Schengen cu aeroporturile.

”Este ultimul meu obiectiv ca România să înceapă procesul de aderare la Spaţiul Schengen. Sper ca în octombrie să putem să obţinem o decizie favorabilă legată de intrarea în Spaţiul Schengen cu aeroporturile. Sper”, a mai spus şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici