Băsescu, la dineul oferit participanţilor la Reuniunea Comisiei Trilaterale: Includerea R. Moldova în Balcanii de Vest, o necesitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în alocuţiunea rostită la dineul oferit participanţilor la cea de a XXXIV-a Reuniune Europeană a Comisiei Trilaterale, că includerea din punct de vedere al integrării europene a R.Moldova în grupul ţărilor situate în Balcanii de Vest este o necesitate.

36 afişări
Imaginea articolului Băsescu, la dineul oferit participanţilor la Reuniunea Comisiei Trilaterale: Includerea R. Moldova în Balcanii de Vest, o necesitate

Băsescu, la dineul oferit participanţilor la Reuniunea Comisiei Trilaterale: Includerea R. Moldova în Balcanii de Vest, o necesitate (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Preşedintele Traian Băsescu a oferit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, un Dineu în onoarea participanţilor la cea de a XXXIV-a Reuniune Europeană a Comisiei Trilaterale, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. În alocuţiunea rostită cu acest prilej, şeful statului a subliniat că speră că, şi de această dată, vor fi formulate propuneri utile în sprijinul îndeplinirii obiectivelor majore ale organizaţiei, respectiv democratizarea şi liberalizarea economică.

"Cuvântul cheie în ducerea la bun sfârşit a acestui demers este cooperarea. (...) Cooperarea defineşte şi abordarea României faţă de vecinătate, care este o prioritate a politicii sale externe. Interesul primordial al României în propria regiune constă în stimularea dezvoltării unor societăţi democratice, prospere şi stabile, capabile să gestioneze în mod eficient provocările actuale. Astfel de societăţi nu se pot dezvolta în mod autarhic, ci numai prin cooperare cu partenerii externi, în special cu statele vecine. Prin poziţia sa geografică, România este obligată să dovedească mai multă creativitate în politica regională decât, de pildă, ţările din centrul Uniunii Europene. Proximitatea noastră este complexă şi eclectică: ne învecinăm atât cu state membre, cât şi cu zone încă incomplet stabilizate, care ridică numeroase provocări legate de slaba guvernanţă, identităţi naţionale fragile şi, mai ales, conflicte îngheţate - o reală ameninţare la adresa stabilităţii europene. Soluţionarea acestor conflicte este esenţială pentru integritatea şi stabilitatea ţărilor afectate şi trebuie să reprezinte o preocupare imediată a Uniunii Europene", a menţionat preşedintele.

Traian Băsescu a apreciat că lipsa de rezultate concrete i-ar pune sub semnul întrebării angajamentul real faţă de aceste ţări.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană trebuie să-şi consolideze rolul în regiunea Mării Negre şi să-şi echilibreze dialogul cu cele două puteri regionale, Federaţia Rusă şi Turcia. "Această abordare ar oferi celorlalte state riverane şansa de a-şi soluţiona în mod echitabil problemele de interes naţional", a mai spus Băsescu.

Şeful statului a subliniat că, pentru România, vecinătatea reprezintă atât o provocare, cât şi o oportunitate, mai ales în domeniul economic. "Prin urmare, politicile Uniunii Europene trebuie direcţionate atât în ceea ce priveşte consolidarea democratică a statelor din regiune, cât şi spre susţinerea eforturilor noastre în domeniul asigurării securităţii energetice. Atragerea resurselor nu poate fi materializată în condiţii de eficienţă şi predictibilitate atâta timp cât ţările de origine sau de tranzit sunt marcate de insecuritate", a precizat el.

Băsescu a arătat că România poate fi o poartă de intrare în Europa pentru două mari fluxuri de hidrocarburi: din zona Mării Caspice şi din Orientul Mijlociu şi că, în acest sens, România şi-a asumat, "în propriul interes, dar şi în interesul Uniunii Europene", dezvoltarea unor relaţii speciale cu ţările din Caucazul de Sud şi din Asia Centrală.

"În acelaşi timp, menţinerea Balcanilor de Vest într-un areal de incertitudine în lipsa unor perspective clare de aderare la structurile europene perpetuează focare de instabilitate cu potenţial de amplificare în regiune", a afirmat preşedintele Băsescu.

El a subliniat că România susţine şi va continua să susţină continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene în vecinătatea sudică şi estică, apreciind că, în mod natural, următorul val de extindere trebuie să vizeze restul ţărilor europene din sudul Uniunii, şi anume Albania, statele din Balcanii de Vest, Republica Moldova şi Turcia.

"Din punct de vedere al integrării europene, includerea Republicii Moldova în grupul ţărilor situate în Balcanii de Vest este o necesitate. Dimensiunile sale reduse îi permit să avanseze mai rapid pe drumul integrării, apropiindu-se, mai degrabă de statele din Balcanii de Vest, decât de cele estice", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a menţionat că România are un interes major în susţinerea parcursului european al Republicii Moldova şi Serbiei, ţări cu care se învecinează direct, arătând că ambele provin din destrămarea unor foste ţări multinaţionale, URSS şi, respectiv, Iugoslavia, ambele au cunoscut, relativ recent, efectele dramatice ale războiului şi ambele se confruntă cu problema separatismului. "Ambele au trecut printr-o dictatură. Şi, în sfârşit, ambele sunt guvernate, astăzi, de regimuri democratice pro-europene şi se bucură de un masiv sprijin popular pentru integrarea europeană", a adăugat el.

"Serbia este cheia stabilităţii şi securităţii în Balcanii de Vest. Administraţia de la Belgrad, care şi-a demonstrat orientarea pro-europeană inclusiv prin poziţia adoptată în Adunarea Generală a ONU, trebuie susţinută şi încurajată să continue pe acest drum", a mai spus Băsescu.

"Afinităţile României faţă de Republica Moldova nu constituie un secret. Suntem o singură naţiune, cu o istorie comună până în 1940, care trăieşte în două ţări, vorbeşte aceeaşi limbă şi îşi extrage seva din aceeaşi cultură. Continuarea avansului Republicii Moldova către Uniunea Europeana depinde în mod crucial de menţinerea la putere a Alianţei pro-europene, după alegerile din luna noiembrie a acestui an", a subliniat preşedintele.

În viziunea României, procesul de extindere a Uniunii Europene se va finaliza odată cu aderarea ţărilor europene din vecinătatea sudică şi estică, în baza principiului diferenţierii şi în conformitate cu nivelurile lor de ambiţie, a continuat Traian Băsescu.

"Deşi este evident că, deocamdată, aderarea la Uniune a acestor ţări nu constituie o perspectivă imediată, trebuie să menţinem o abordare orientată spre aderare pentru a le motiva să continue reformele interne de liberalizare şi democratizare. Vă propun, de aceea, să fim solidari cu aceste state, ai căror locuitori nu beneficiază, încă, de oportunităţile de care se bucură majoritatea cetăţenilor europeni", a adăugat el.

Şeful statului a mai spus că o Românie consolidată economic după depăşirea crizei poate fi "un pilon major" al intereselor Uniunii Europene în regiune şi, în acelaşi timp, România poate fi catalizatorul proceselor de integrare europeană a ţărilor din Balcanii de Vest şi a Republicii Moldova.

El a precizat că, pentru a se consolida economic, România are nevoie de dezvoltarea infrastructurii de transport, valorificarea potenţialului agricol şi turistic, utilizarea eficientă a fondurilor europene, atingerea integrală a obiectivelor asumate prin Strategia Europa 2020 şi valorificarea Strategiei Dunării, atragerea investiţiilor străine într-un mediu economic prietenos.

"Succesul unui astfel de proces, va oferi cetăţenilor români prosperitate bazată pe creştere economică reală, iar dumneavoastră un partener solid pentru promovarea democratizării şi liberalizării economice în regiunea Balcanilor de Vest până în zona extinsă a Mării Negre. Mizăm pe sprijinul dumneavoastră!", a conchis el.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici