Băsescu, întrebat despre Ridzi: Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine, ţine de Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat, vineri, să se pronunţe cu privire la concluziile din raportul Comisiei parlamentare de anchetă în ceea ce o priveşte pe ministrul Tineretului Monica Iacob Ridzi, susţinând că este un subiect minor pentru el, un subiect care ţine de Parlament.

12 afișări
Imaginea articolului Băsescu, întrebat despre Ridzi: Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine, ţine de Parlament

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

"Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine. Ăsta este un subiect care ţine de Parlament, de partide, de premier. În ceea ce priveşte viaţa parlamentară, nu e treaba mea, este treaba altora", a declarat Traian Băsescu.

El a precizat că va organiza săptămâna viitoare, miercuri, o conferinţă de presă, în care se va referi şi la alte teme de interes.

Întrebat de un reporter despre conflictul din justiţie, Traian Băsescu, a spus că nu este momentul potrivit pentru o discuţie pe tema aceasta anunţând că va susţine săptămâna viitoare o conferinţă de presă.

Ulterior, şeful statului a fost întrebat în legătură cu situaţia ministrului Monica Iacob Ridzi. Şeful statului a spus că subiectul nu intră în atribuţiile sale, reiterând că miercuri va susţine o conferinţă de presă.

Comisia parlamentară care anchetează cazul Ridzi a propus, joi, premierului revocarea sa din funcţie şi cercetarea acesteia pentru delapidare şi abuz în serviciu, o anchetă a ANAF, şi sesizarea Consiliului Concurenţei şi a Curţii de Conturi în cazul contractelor cu Artisan şi Mark, pentru organizarea evenimentelor din 2 mai, "Ziua Tineretului".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici