Băsescu, întrebat, în legătură cu Virgil Păunescu, dacă fiecare face ce vrea: Se mai întâmplă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Cotroceni, răspunzând unei întrebări legate de fostul şef al CNAS, că Virgil Păunescu, consilierul prezidenţial pe Sănătate, nu a trimis o hârtie în numele şefului statului, iar întrebat dacă "fiecare face ce vrea", a răspuns: "Se mai întâmplă".

887 afișări
Imaginea articolului Băsescu, întrebat, în legătură cu Virgil Păunescu, dacă fiecare face ce vrea: Se mai întâmplă

Băsescu, întrebat, în legătură cu Virgil Păunescu, dacă fiecare face ce vrea: Se mai întâmplă (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele fost declarat luni, la Cotroceni, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că numirile la Casa Naţională de Sănătate se fac de către preşedintele României, prin decret.

Un reporter a precizat că a fost trimisă o hârtie cu antetul Preşedinţiei şi a întrebat, în acest context, dacă va fi sancţionat consilierul prezidenţial pe probleme de Sănătate, Virgil Păunescu.

Preşedintele Băsescu a răspuns că hârtia nu a fost trimisă în numele şefului statului.

Reporterul a întrebat "Fiecare face ce vrea sau...?", iar preşedintele a răspuns: "Se mai întâmplă".

Preşedintele Traian Băsescu nu a emis până în acest moment niciun decret privind desemnarea în Consiliul de Administraţie al CNAS a unei persoane care să o înlocuiască pe Monica Pop, declara, duminică, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

De asemenea, Oprea precizează, într-un comunicat de presă transmis duminică MEDIAFAX, că Virgil Păunescu, consilierul prezidenţial care coordonează Departamentul de Sănătate Publică de la Palatul Cotroceni, "nu şi-a înaintat demisia din funcţie şi nici nu i-a fost solicitat acest lucru".

"Până în acest moment, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a emis niciun decret prezidenţial pentru desemnarea membrului în Consiliul de Administraţie al CNAS care ar urma să o înlocuiască pe doamna Monica Pop; menţionăm că preşedintele României numeşte un reprezentant ca membru în Consiliul de Administraţie al CNAS prin decret prezidenţial", afirma purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.

Precizările lui Oprea au fost făcute "referitor la informaţiile vehiculate în ultimele zile cu privire la nominalizarea reprezentantului preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi la o eventuală demisie a domnului consilier prezidenţial Virgil Păunescu".

Fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, în ceea ce priveşte propunerea sa drept membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Administraţiei, că a acceptat nominalizarea pentru a da un impuls actualei conduceri a CNAS să finalizeze proiectele care ajută pacientul.

"Înainte de a fi om politic, sunt medic. Am acceptat nominalizarea pentru a da un impuls actualei conduceri a CNAS să finalizeze proiectele care ajută pacientul: cardul de sănătate şi dosarul electronic al pacientului. Ambele proiecte sunt începute de mine, dar au fost blocate din iunie 2012", a declarat Duţă.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a transmis că numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al instituţiei "o gafă" a Administraţiei Prezidenţiale, "specifică organizaţiilor mafiote", şi ameninţă că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.

"Ca urmare a adresei Departamentului de Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, prin care domnul consilier prezidenţial Virgil Păunescu îl numeşte membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe dl. dr. Lucian Duţă, apreciem următoarele: Această numire este o gafă a Administraţiei Prezidenţiale. Este o numire specifică organizaţiilor mafiote. Consilierul prezidenţial Virgil Păunescu a deţinut, la rândul său, funcţia de preşedinte al CNAS pentru numai 29 de zile, în anul 2000", arăta, miercuri, CNAS într-un comunicat de presă.

Într-un comunicat transmis, joi, de Guvern se arată că, în urma situaţiei create prin desemnarea lui Lucian Duţă în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, primul-ministru Victor Ponta a avut o discuţie, joi, la sediul Guvernului, cu preşedintele CNAS, Doru Bădescu, considerând că limbajul folosit în comunicatul oficial difuzat de CNAS a fost total nepotrivit. El i-a cerut preşedintelui Doru Bădescu să îşi exprime regretul pentru acest ton şi pe viitor să folosească un limbaj instituţional adecvat.

În acelaşi timp, primul-ministru consideră ca revenirea unei persoane cercetate penal, în legătură cu activitatea CNAS, reprezintă o situaţie de natură să împiedice buna funcţionare a instituţiei.

Lucian Duţă a răspuns declaraţiilor premierului Victor Ponta în legătură cu numirea sa de către preşedintele Băsescu în CA al CNAS, susţinând că nu este cercetat penal şi că nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele său.

Premierul Victor Ponta a anunţat joi că Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), iar pentru postul de preşedinte este propus europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, prim-ministrul declarând ulterior că a semnat decizia de numire a acestuia în funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici