Băsescu: Justiţia, Educaţia şi Sănătatea s-au reformat cel mai puţin, explicaţia e jocul politic

Justiţia, Educaţia, Sănătatea s-au reformat cel mai puţin, iar explicaţia ar fi jocul şi interesul politic, a declarat preşedintele Traian Băsescu, sâmbătă, la Congresul Uniunii Studenţilor din România.

15 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Justiţia, Educaţia şi Sănătatea s-au reformat cel mai puţin, explicaţia e jocul politic

Băsescu: Justiţia, Educaţia şi Sănătatea s-au reformat cel mai puţin, explicaţia e jocul politic (Imagine: Mediafax Foto)

Şeful statului a calificat drept un paradox faptul că aceste domenii, care au cei mai mulţi intelectuali, s-au reformat cel mai puţin.

Băsescu a spus că prezenţa consistentă a reprezentaţilor acestor categorii în Parlament, unde au avut o influenţă majoră, a determinat menţinerea vechiului sistem. În opinia sa, clasa politică nu a avut forţa să meargă în profunzimea reformei, s-a mulţumit să rămână la nivelul de propuneri.

"Explicaţia este jocul şi interesul politic", a afirmat preşedintele.

Băsescu a spus că o ţară nu poate progresa dacă Educaţia merge într-un sens negativ, iar ultimele evaluări arată o scădere a calităţii educaţiei.

"Nu mai avem scăpare, sistemul de educaţie trebuie să se reformeze. Voi fi un susţinător al deciziilor luate de comisia prezidenţială", a afirmat Traian Băsescu, menţionând că propunerile de proiecte de legi ale Comisiei conduse de Mircea Miclea sunt întemeiate pe analize neutre politic şi inspirate din cele mai performante sisteme de educaţie din lume.

Băsescu a spus că învăţământul superior românesc este lipsit de competitivitate internaţionlă, că foarte puţini profesori români publică în reviste străine de prestigiu şi că se înregistrază o decredibilizare a diplomelor şi doctoratelor acordate în România.

"Dacă am ajuns aici cu calitatea educaţiei, respensabilitatea aparţine, în mod egal, repet, în mod egal, politicienilor şi liderilor sindicali din educaţie", a spus Băsescu. El a spus că aceste două categorii au găsit mereu modalităţi de blocare a reformelor în educaţie.

El a prezentat studenţilor prezenţi principalele prevederi ale propunerilor de proiecte de legi privind reforma învăţământului elaborate de Comisia prezidenţială condusă de Mircea Miclea şi le-a cerut acestora să citească documentele. Băsescu a spus că face apel la studenţi să susţină documentele dacă le consideră acceptabile sau dacă au amendamente să le formuleze şi să le adreseze Comsiei Micela.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici