Băsescu: Nu am avut legătură cu mineriada

Preşedintele Traian Băsescu a negat, marţi, la Realitatea TV, că ar fi avut legătură cu mineriada, el prezentând cartea de muncă, potrivit căreia în acea perioadă lucra la Constanţa ca inspector şef la Navigaţia Civilă şi a spus că vârsta lui Ion Iliescu nu-i permite acestuia să mintă.

334 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Nu am avut legătură cu mineriada

Băsescu: Nu am avut legătură cu mineriada (Imagine: Mediafax Foto)

Traian Băsescu a precizat că a lucrat ca inspector până la 13 octombrie 1990, când a devenit subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor.

"Nu aveam nicio legătură cu Bucureştiul la acea dată", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a susţinut că nu a avut nicio legătură cu mineriadele şi cu FSN, el intrând în formaţiunea democrată după ruperea de FSN.

De asemenea, el a relatat că Bogdan Niculescu Duvăz se ascundea ca să nu fie filmat când le-a dus minerilor mâncare la Romexpo.

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, marţi, că secretarul general al PDL Vasile Blaga este "un făţarnic şi un insolent" şi a precizat că, în timpul mineriadelor din 1990, atât Blaga, cât şi "şeful său", Traian Băsescu, făceau parte din FSN.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici