Video Băsescu: Nu ştiu de unde a inventat Săftoiu discuţia (Video)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR1, că, din câte ştie, în România nu se fac interceptări ilegale de convorbiri şi a negat că ar fi avut cu fostul său consilier Claudiu Săftoiu o discuţie despre conţinutul unor dialoguri telefonice între lideri politici.

20 afișări

"Referitor la declaraţia domnului Săftoiu, eu fac o singură observaţie: nu am avut niciodată o astfel de discuţie cu domnul Săftoiu. Nu ştiu de unde a inventat în fază iniţială discuţia, pentru că a retractat-o şi vă garantez că în România, cel puţin ceea ce eu ştiu, în România nu se fac ascultări ilegale. Eu am văzut transcripturi de ascultări atunci când mi-au venit dosarele miniştrilor care au trecut pe la aviz la mine şi atunci am vorbit public despre ele", a spus Băsescu.

El a menţionat că la Preşedinţie nu se primesc transcripturi de convorbiri, acestea trimiţându-se direct celor care le-au solicitat, respectiv parchete sau la Poliţie.

Întrebat dacă, în calitate de şef al statului poate garanta că în România nu se fac ascultări ale convorbirilor în afara mandatului legal, Băsescu a dat asigurări că se va respecta legea.

"Garanţiile românilor nu le dă preşedintele, din acest punct de vedere, garanţiile le dă legea", a spus Băsescu.

El a făcut referire la articolul 3 al legii privind stocarea datelor, unde se arată că prevederile actului normativ nu se aplică în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice.

Citeşte şi

SRI: Nu au fost solicitate şi puse la dispoziţia preşedintelui date privind discuţii politice

SIE precizează că nu efectuează activităţi de interceptare a comunicaţiilor

Băsescu către Iliescu: Ce a spus Săftoiu e "o făcătură"

Parchetul nu se sesizează din oficiu în cazul lui Săftoiu

Turcan: Parchetul să se sesizeze în cazul Săftoiu

Săftoiu: Nu mai doresc să mă explic la nesfârşit

Săftoiu: Băsescu asculta discuţiile dintre Geoană şi Iliescu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici