Băsescu: PDL generează tergiversări păguboase pentru România

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Şcoala de vară a OTPDL, că PDL generează "tergiversări păguboase pentru România", el precizând că oamenii politici sunt cei care îşi asumă responsabilităţi, nu aceia care spun "ce ne face presa!".

422 afișări
Imaginea articolului Băsescu: PDL generează tergiversări păguboase pentru România

Băsescu: PDL generează tergiversări păguboase pentru România (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Şeful statului a spus că îl nemulţumesc "tergiversările", pentru că "ascund un soi de lipsă de curaj de a lua decizii". El a adăugat că aşa s-a amânat tranzacţionarea certificatelor verzi.

Preşedintele a mai inclus în categoria tergiversărilor proiectul exploatării miniere de la Roşia Montană şi privatizarea Rompetrol.

"PDL generează astfel de tergiversări păguboase pentru România. Oamenii politici sunt cei care îşi asumă responsabilităţi. Nu ajungi în funcţii ca să spui «Ce ne face presa!»", a declarat Traian Băsescu.

El a adăugat că rolul presei este de a fi nemulţumită şi a arăta atunci când greşeşti, "pentru că de aia e câinele".

"În aceste vremuri, oamenii politici curajoşi vor câştiga. Sloganul dumneavoastră este un început bun: «Smart&Right». Transferaţi-l şi seniorilor, pentru că numai cei care sunt definiţi de acest slogan în lumea politică europeană vor reuşi", a subliniat Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici