Băsescu pledează pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României

Preşedintele Traian Băsescu a pledat, luni, după consultările pe tema revizuirii Constituţiei, pentru reorganizarea administrativă a României care să favorizeze finanţarea proiectelor regionale.

441 afișări
Imaginea articolului Băsescu pledează pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României

Băsescu pledează pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Avem nevoie de reorganizare administrativă. Noi suntem cu organizarea administrativă dinainte de Revoluţie, care a fost adoptată din 1968. Nimeni nu mai poate vorbi de proiecte regionale atât cât noi nu suntem capabili să ieşim din organizarea administrativă de dinainte de Revoluţie", a opinat şeful statului.

El a arătat că actuala organizare administrativă a României a fost justificată de sistemul de dinainte de 1989, dar ea nu mai poate "duce" nici măcar proiecte regionale.

"Reorganizarea administrativă este esenţială. Nu mai vorbim că tratatul de la Lisabona, toate reglementările Uniunii Europene încurajează o astfel de reorganizare a teritoriului pentru că se pot finanţa proiecte de interes regional", a subliniat preşedintele Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici