Băsescu spune că nu se vor bloca măririle de pensii în cazul respingerii bugetului de stat pe 2014

Măririle de pensii nu se vor bloca în 2014 din cauza retrimiterii bugetului de stat la Parlament, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu.

839 afișări
Imaginea articolului Băsescu spune că nu se vor bloca măririle de pensii în cazul respingerii bugetului de stat pe 2014

Băsescu spune că nu se vor bloca măririle de pensii în cazul respingerii bugetului de stat pe 2014 (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Nu se vor bloca. Doar TVR-ul lui Săftoiu le poate bloca. Lăsaţi-o cu blocajele. Asta este o mare minciună. Astăzi suntem în 24, păi până pe 31 decembrie, avem timp, Slavă Domnului. Dacă vrem să le rezolvăm", a spus Traian Băsescu.

El a atras atenţia că nu va renunţa la încercarea de eliminare a majorării accizei la combustibil decât "când nu o să mai poată".

"Îmi dau seama cât este de rău pentru economia românească", a mai spus şeful statului.

Întrebat de ce nu a discutat cu premierul pe marginea bugetului de stat, în contextul pactului de coabitare pe care cele două instituţii îl au, şeful statului a răspuns: "Eu am ştiut când a adoptat bugetul şi în ce formă? Eu ce fac? Îl rog să avem o discuţie? El ştiind că trebuie promulgat, nu credeţi că era bine să aibe o discuţie cu mine?".

"Lucrăm instituţional", a mai comentat preşedintele.

Şeful statului a menţionat că va respinge bugetul de stat pe 2014 pe temeiul "de oportunitate".

"La Parlament nu se trimite pe constituţionalitate, iar preşedintele are dreptul să considere că o prevedere sau alta dintr-o lege crează daune societăţii sau nu este oportună. Aceasta crează daune", a spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă lansează o invitaţie Parlamentului şi Guvernului, privind oportunitatea măririi accizei la combustibil, şeful statului a răspuns:"Da, sunt dispus să discut cu oricine pentru a preveni să repetăm ce am făcut în 2010 cu TVA-ul. Asta este o frânare consistentă a economiei. Nu vreau să mai repetăm creşteri de taxe".

Potrivit preşedintelui, "nu va fi nicio consecinţă" a amânării adoptării bugetului de stat.

"Eu am dat toate semnale posibile şi am făcut-o public. Pot să ţină cont de acest lucru, pot să renunţe foarte bine la acciză şi nici măcar nu au de renegociat cu Fondul", a spus şeful statului.

Băsescu a adăugat: "Dacă au nevoie, îi ajut, Dacă nu, nu e nicio problemă să chemi FMI aici, fără niciun fel de problemă, pentru că nu România este la dispoziţia Fondului ci invers", a spus Traian Băsescu.

"Ei ştiu care sunt intenţiile mele, nu le-am ţinut secrete. Ori vin să ajungem la concluzie comună, ori merg înainte, îl votează, îl retrimit înapoi, stau la Parlament şi îşi exprimă punctul de vedere asupra punctului meu de vedere, aşteaptă să iasă Curtea Constituţională. Nu văd o problemă. Se pot clarifica toate, dacă vrem să nu facem circ, dar cel mai mare rău ar fi să dăm drumul la această acciză suplimentară", a mai spus Traian Băsescu.

Şeful statului a ţinut să precizeze că "românii vor primi la timp pensiile şi salariile".

"După părerea mea, dacă această clasă politică este responsabilă, stă, să ducem procedurile până la capăt, înainte de Anul Nou", a mai comentat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici