Ministrul Economiei Radu Miruță a lansat joi un apel la profesioniștii cu experiență juridică, economică și managerială să se implice în redresarea companiilor de stat prin aplicarea directă pe site-ul instituției. Ministerul a pus la dispoziție un mecanism simplu pe site-ul instituției unde specialiștii din România își pot încărca CV-urile pentru a candida la funcții de conducere sau administratori speciali în companiile de stat. Este vorba de un formular simplu, unde cei interesați își introduc datele personale – nume, prenume, număr de telefon și e-mail și încarcă un CV. Înscrierea pe platformă nu se face direct pentru o anumită companie, deoarece sunt anumite criterii stabilite prin lege privind componența consiliilor de administrație, transmite vineri Ministerul Economiei.
În primele 24 de ore de la deschiderea platformei online peste 600 de persoane s-au înregistrat și au trimis CV-uri. Dintre aceștia, cei mai mulți au experiență în economie/finanțe, audit, management, sunt ingineri, specialiști în resurse umane sau domeniul bancar.
„Am fost surprins că atâția oameni doresc să se implice și să facă treabă bună în companiile de stat. Le mulțumesc și le transmit tuturor care vor trimtă CV, să o facă. Ușa râmâne deschisă pentru toți profesioniștii care vor ca aceste companii de stat să funcționeze. Vă repet că singurele criterii pe care le am în vedere când voi face numirile sunt de competența și profesionalismul”, a declarat ministru Radu Miruță.
Documentele sunt analizate de echipa ministrului pentru găsirea candidaților potriviți pentru companiile unde trebuie făcute urgent numiri temporare.
Pe termen lung, soluția rămâne modificarea legislației, iar ministerul a transmis deja către Secretariatul General al Guvernului o serie de propuneri la modificarea OUG 109/2011 aflată în transparență publică. Amendamentele vizează introducerea unor indicatori clari de performanță în contractele de mandat, posibilitatea anulării și reluării procedurilor viciate sau ilegale și deschiderea reală a selecțiilor către profesioniști din mediul privat, academic sau instituțional.
Totodată, ministerul ministerul propune limitarea numărului de mandate consecutive și ca evaluarea performanței la companiile strategice să fie realizată de o comisie independentă, desemnată de Prim-ministru.