BEM reverifică toate buletinele de vot nule din Capitală

Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti (BEM) a anunţat, marţi la prânz, că toate buletinele de vot nule, din toate sectoarele Capitalei, vor fi reverificate.

18 afișări
Imaginea articolului BEM reverifică toate buletinele de vot nule din Capitală

BEM reverifică toate buletinele de vot nule din Capitală (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit BEM, rezultatele finale ale votului din Capitală vor fi anunţate după finalizarea verificărilor, cel mai probabil în cursul zilei de miercuri.

Judecătoarea Ileana Dănăilă a declarat că membrii BEM au votat în majoritate pentru reverificarea voturilor nule din tot municipiul Bucureşti.

"Vom solicita deplasarea sub pază a buletinelor de vot nule din toate sectoarele, la Biroul Electoral Municipal, pentru reverificare şi renumărare. Am cerut deja plicurile cu procesele-verbale de la sectoare. Majoritatea membrilor BEM au apreciat că sunt prea multe voturi nule în raport cu numărul voturilor valabil exprimate. Reverificarea priveşte şi primarii de sector şi Consiliile Locale", a declarat Ileana Dănăilă.

Potrivit acesteia, în cazul în care vor fi descoperite buletine de vot valabile printre cele nule, se vor face rectificările necesare cu ajutorul preşedinţilor secţiilor de votare şi acestea vor fi reintroduse în sistemul informatic al BEC.

Preşedintele BEM a mai spus că, potrivit legii, centralizarea voturilor din Bucureşti ar fi trebuit să se încheie în cursul zilei de marţi, adăugând că nu este sigură că acest lucru va fi posibil.

Anterior, preşedintele BEM, Ileana Dănăilă, a declarat că au fost depuse patru contestaţii, două de la PNL, una de la PNŢCD şi una de la PRM, în legătură cu numărul mare de buletine de vot nule.

Judecătoarea Ileana Dănilă a spus că toate contestaţiile vizează numărul mare de buletine de vot nule, fiind solicitată reverificarea acestora. Astfel, PNŢCD a solicitat reverificarea buletinelor de vot nule din toate sectoarele, PNL din sectoarele 2 şi 5, iar PRM din zone punctuale, a precizat Ileana Dănăilă.

Pentru primarul general, până marţi, la ora 13.00, au fost 523.175 voturi valabil exprimate şi 14.182 de voturi nule, iar la Consiliul General al Municipiului Bucureşti au fost 510.960 voturi valabil exprimate şi 26.364 nule.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici