Berceanu: S-ar putea să reanalizăm ordonanţa privind deconcentratele

Liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat, la Craiova, că ordonanţa prin care directorii şi adjuncţii deconcentratelor sunt eliberaţi din funcţie ar putea fi "reanalizată", după ce Traian Băsescu a spus că reprezentanţii partidelor de la guvernare ar trebui "să mai reflecteze" la actul normativ.

25 afișări
Imaginea articolului Berceanu: S-ar putea să reanalizăm ordonanţa privind deconcentratele

Berceanu: S-ar putea să reanalizăm ordonanţa privind deconcentratele (Imagine: Mediafax Foto)

"Probabil că preşedintele, în momentul în care ordonanţa o să ajungă la dânsul, o s-o trimită înapoi. Numai că ea este ordonanţă. Ordonanţa merge în Parlament, ca să fie transformată în lege, şi acea lege, dacă trece, ajunge la domnul preşedinte. Probabil că dânsul a spus şi cam ce i se pare că ar fi în neregulă", a spus Berceanu.

El nu exclude posibilitatea ca ordonanţa să fie "reanalizată", o discuţie în acest sens putând avea loc la începutul săptămânii viitoare, în cadrul Consiliului de Conducere al alianţei PSD-PDL.

"S-ar putea să reanalizăm, dacă domnul preşedinte a spus un lucru la care trebuie să reflectăm. Luni, se întâlneşte Consiliul de Conducere al coaliţiei, la ora 9.00, şi probabil că ăsta va fi unul din subiecte", a mai spus Radu Berceanu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Cluj, că reprezentanţii partidelor aflate la guvernare ar trebui "să mai reflecteze" la proaspăta Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului referitoare la conducerile instituţiilor deconcentrate.

"Am speranţa că până la sfârşitul anului angajamentele actualului Guvern cu privire la descentralizare, la creşterea nivelului de autonomie al administraţiilor locale se vor materializa în acţiune, şi nu în declaraţii. De altfel, pentru că veni vorba de structuri descentralizate în teritoriu, poate că cele două partide aflate la guvernare şi prezente aici prin reprezentanţi la vârf vor mai reflecta puţin asupra proaspetei ordonanţe cu privire la unităţile descentralizate", a spus Băsescu, moment la care cei prezenţi în sala Congresului UDMR au aplaudat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici