BIOGRAFIE: Daniel Constantin, promovat în politică de Dan Voiculescu, devine ministru al Agriculturii

Preşedintele PC, Daniel Constantin, propus ministru al Agriculturii, este un tânăr politician în vârstă de 33 de ani, care a fost promovat şi susţinut de Dan Voiculescu şi care are o pregătire profesională în domeniu.

2184 afişări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Daniel Constantin, promovat în politică de Dan Voiculescu, devine ministru al Agriculturii

Daniel Constantin (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Daniel Constantin a fost ales în anul 2010 la conducerea PC, fiind lansat de Dan Voiculescu, atunci când acesta s-a retras formal din linia întâi a partidului. Până să fie ales în această funcţie, Constantin nu s-a remarcat în viaţa politică.

În 2011, la formarea Alianţei de Centru Dreapta (ACD) dintre PC şi PNL, Constantin a devenit copreşedinte al acestei alianţe, alături de liderul PNL Crin Antonescu şi, ulterior, a intrat în conducerea Uniunii Social- Liberale.

Ascensiunea politică a lui Constantin este datorată sprijinului preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. De altfel, şi deciziile, mutările şi negocierile politice ale PC sunt atribuite lui Voiculescu, Daniel Constantin fiind considerat mai mult un lider de faţadă, dar cu potenţial politic, având în vedere tinereţea sa.

Relaţia dintre Constantin şi Voiculescu trece şi în plan financiar. Potrivit declaraţiei de avere a lui Voiculescu, acesta l-a împrumutat pe Constantin cu suma de 295.000 de euro.

Daniel Constantin este de profesie inginer. El a fost directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, în perioada aprilie - octombrie 2009, când ministru al Agriculturii era Ilie Sârbu.

Constantin s-a născut în 27 iunie 1978, la Piteşti, a urmat cursurile Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (1997 - 2002), iar în 2004 a absolvit un master în managementul calităţii şi inovaţiei.

Daniel Constantin a urmat cursuri de "Imbunătăţirea eficienţei personalului" la Scottish Agricultural College, precum şi de "Imbunătăţirea managementului strategic" la Institutul de Administraţie Publică Irlanda.

În 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Până în 2006, în calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, a avut responsabilităţi legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune, dar şi de negocierile privind cadrul financiar 2007 - 2013.

Dupa 2006, Constantin a fost angajat la firme de consultanţă pentru atragerea fondurilor europene. În perioada 2007 - 2009 a lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis, iar între 2008 şi 2009, a fost administrator al societăţii Roadvision şi director general al Provom SRL.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici