Bistriţa: Valeriu Zgonea a împărţit mărţişoare, inclusiv în sediul PNL - FOTO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a intrat, sâmbătă, în sediul PNL Bistriţa, unde liberalii se aflau într-o şedinţă, şi a înmânat un mărţişor fostului prefect Ani Bob, singura femeie din sediu, având, totodată, şi un schimb de replici cu foştii parteneri de la guvernare.

341 afișări
Imaginea articolului Bistriţa: Valeriu Zgonea a împărţit mărţişoare, inclusiv în sediul PNL - FOTO

Bistriţa: Valeriu Zgonea a împărţit mărţişoare, inclusiv în sediul PNL (Imagine: Eugen Gheorghe/Mediafax Foto)

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, însoţiţi de mai mulţi membri PSD, au oferit, sâmbătă, mărţişoare femeilor pe care le-au întâlnit în centrul istoric al Bistriţei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grupul, din care au făcut parte şi membri ai TSD Bistriţa-Năsăud, a plecat de la Palatul Administrativ şi a străbătut pietonalul Liviu Rebreanu şi retur, în ritm alert.

"Sunt experimentat. Nu e o problemă cu mărţişoarele, am 23 de localităţi, 90 de sate, 94.000 de locuitori, între 1 şi 8 martie le fac. Sunt obişnuit cu o astfel de campanie şi îmi face plăcere. De 1 şi 8 Martie fiecare politician ar trebui să facă acest lucru, e un gest de normalitate şi nu văd nimic ieşit din comun", a spus Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a ratat nicio reprezentantă a sexului frumos, iar doamnelor însoţite le-a urat "să le asculte bărbaţii".

"Nu vă cer nimic, vă doresc o primăvară frumoasă. E o plăcere să vă ofer un mărţişor", le-a spus el celor pe care le-a întâlnit.

"Domnişoară, aveţi un mops frumos. Am şi eu unul acasă, are 13 ani", i-a transmis Zgonea şi unei tinere care plimba câinele.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a intrat şi în magazine să ofere mărţişoare vânzătoarelor şi le-a făcut urări inclusiv celor care comercializează mărţişoare la tarabe. Una dintre ele i-a oferit un coşar, "să îi poarte noroc".

Zgonea a zăbovit mai mult când a întâlnit copii: "Cum te cheamă? Ce ai în mână? Un dinozaur? Triceratops?". "Să vă trăiască!", le-a urat unor doamne care aveau copii în cărucior. "Eu am scăpat de faza asta, fiică-mea are şase ani", a spus el.

La un moment dat, Valeriu Zgonea a ajuns în faţa sediului PNL Bistriţa-Năsăud, situat pe pietonal, vizavi de cel al PDL Bistriţa-Năsăud.

"Ia hai să intru şi la ei, văd o doamnă prin geam", a spus el.

Liberalii bistriţeni tocmai terminaseră o şedinţă a biroului de conducere, iar Zgonea a întâlnit unele vechi cunoştinţe, cum ar fi liderul PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, Dorin Popescu, actual vicepreşedinte al CJ, fost deputat PNL, Dan Băbuţan, fost director adjunct al AVAS, funcţie pe care a părăsit-o odată cu ieşirea PNL de la guvernare, cu care "s-a înţepat" amical.

Intrarea lui Zgonea în sediul PNL a provocat râsete din partea liberalilor, care tocmai se ridicau de la masă după o şedinţă prezidată de deputatul Stelian Dolha. Înainte de a da mâna cu fiecare dintre cei prezenţi, Zgonea i-a oferit un mărţişor fostului prefect Ani Bob, în prezent şef al Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, funcţie pe care o ocupă fiindcă a fost susţinută de PNL.

"Am venit să salut nişte vechi prieteni. Vechile prietenii nu se uită niciodată", le-a spus Zgonea, râzând. "Ai fost să te pupi şi cu vecinii noştri, nu?", i-a spus Dan Băbuţan, spre amuzamentul general, făcând referire la sediul judeţean al PDL, situat vizavi. "Nici vorbă, am presa martoră că la ei n-am fost", a replicat Zgonea. "Să nu ieşiţi de la guvernare!", a fost mesajul lui de final, spus în glumă, la ieşirea din sediul PNL Bistriţa-Năsăud, unde a stat doar câteva minute.

"Femeilor din Bistriţa le transmit o primăvară frumoasă, bărbaţi care să le iubească, soţi respectuoşi, copii frumoşi şi multă sănătate", a fost urarea de final a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Tinerii social-democraţi au continuat apoi să împartă mărţişoare până la epuizarea stocului de circa 1.000 de bucăţi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici şi cel al Educaţiei, Remus Pricopie, se află în Bistriţa-Năsăud încă de vineri. Cei trei s-au întâlnit cu membrii Biroul Permanent Judeţean al PSD Bistriţa-Năsăud, cu mediul de afaceri, cu directorii de şcoli şi cu primarii din judeţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici