Blaga, de Ziua Justiţiei: Trebuie să dovedim că supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti sunt realităţi

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, duminică, de Ziua Justiţiei, că trebuie să dovedim că în România supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti nu reprezintă nişte simple deziderate, ci sunt realităţi concrete.

211 afișări
Imaginea articolului Blaga, de Ziua Justiţiei: Trebuie să dovedim că supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti sunt realităţi

Blaga, de Ziua Justiţiei: Trebuie să dovedim că supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti sunt realităţi

"La fel ca întreaga societate românească, după căderea regimului totalitar comunist, şi domeniul justiţiei a trecut printr-un proces profund de transformare, atât în ceea ce priveşte modul de abordare a actului de justiţie, cât şi în ce priveşte arhitectura sa instituţională", a spus preşedintele Senatului.

El a arătat că odată cu demararea procesului de preaderare la UE, reforma sistemului judiciar s-a desfăşurat într-un ritm accelerat, organismele Comisiei Europene apreciind progresele înregistrate.

"Cu toate acestea, încrederea românilor în justiţie rămâne încă la un nivel nesatisfăcător, iar partenerii europeni ne încurajează să depunem în continuare eforturi reale pentru a atinge pe deplin criteriile de aderare de la Copenhaga", a susţinut Vasile Blaga.

El a arătat că funcţionarea justiţiei la standarde europene este fundamentul pe care se construieşte mecanismul statal al societăţii, iar calitatea şi eficienţa actului de justiţie trebuie să se reflecte în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români.

"Pentru aceasta, fiecare dintre noi, indiferent că suntem legiuitori sau ducem la îndeplinire actul de justiţie, trebuie să dovedim în primul şi în primul rând respect şi responsabilitate faţă de societate şi cetăţeni şi încredere în valorile democraţiei şi ale statului de drept", a spus Blaga.

Preşedintele Senatului a mai spus că înţelege şi cunoaşte bine greutăţile şi obstacolele cu care justiţia se confruntă, pornind de la insuficienţa resurselor bugetare şi umane, incoerenţa reglementărilor, până la o atmosferă ostilă în spaţiul mediatic, creată mai ales de unele "comportamente şi atacuri imature şi iresponsabile la adresa funcţionării instituţiilor statului de drept", a adăugat Blaga.

Ziua Justiţiei, organizată de Consiliul Superior al Magistraturii, are loc la Cercul Militar Naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici