Boc a prezentat Parlamentului, pentru 2010, un set de măsuri anunţate anterior, fără un proiect nou

Premierul Boc a prezentat Parlamentului, ca măsuri de sprijinire în acest an a mediului de afaceri, un set de proiecte anunţate deja de Guvern, fără vreun program nou, precum crearea unui fond de susţinere a investiţiilor, amânarea impozitului anticipat pe profit, unificarea declaraţiilor fiscale.

57 afișări
Imaginea articolului Boc a prezentat Parlamentului, pentru 2010, un set de măsuri anunţate anterior, fără un proiect nou

Boc a prezentat Parlamentului, pentru 2010, un set de măsuri anunţate anterior, fără un proiect nou (Imagine: Mediafax Foto)

Într-un discurs susţinut, marţi, în Camera Deputaţilor, şeful Guvernului a amintit, pe parcursul a aproximativ 40 minute, măsurile susţinute de Guvern în 2009 şi care vor fi continuate şi în acest an, precum programul "Prima Casă", "Rabla", neimpozitarea profitului reinvestit, acordarea de garanţii şi ajutoare de stat, şi a prezentat şi un alt set de măsuri care urmează să fie introduse în 2010 pentru sprijinirea mediului de afaceri.

Proiectele anunţate de premier au fost:

  • sprijinirea tinerilor care înfiinţează o microîntreprindere,

  • regândirea impozitului forfetar,

  • crearea unui fond pentru susţinerea proiectelor majore de investiţii,

  • unificarea declaraţiilor fiscale impuse firmelor şi realizarea unui sistem de completare a acestora printr-un portal electronic,

  • compensarea datoriilor bugetare acumulate de firme cu TVA-ul de primit din partea statului,

  • promovarea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte ca terminalul de gaze lichefiate de la Constanţa şi o nouă centrală pe Dunăre realizată împreună cu autorităţile bulgare şi

  • amânarea impozitului anticipat pe profit.

Toate aceste proiecte au fost anunţate anterior de către reprezentanţii Guvernului şi sunt complementare celor introduse pe parcursul anului trecut, dar care, conform unui document de lucru al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), nu au avut efectul scontat.

Documentul BERD, prezentat în urmă cu aproximativ două săptămâni de MEDIAFAX, relevă că "stimulii" incluşi în programul cu fonduri de 13 miliarde euro anunţat de Guvernul României în februarie 2009 pentru sprijinirea economiei au fost până în prezent "mai mult imaginari decât reali", iar efectul programului asupra creşterii economice a ţării a fost neglijabil, întrucât au fost lansate puţine proiecte.

Mai multe Guverne din regiune au anunţat diferite programe fiscale care păreau să sprijine creşterea, însă în realitate acestea au avut un impact redus asupra economiei. BERD oferă ca exemplu planul Executivului de la Bucureşti de stimulare a activităţii economice.

"Să luăm exemplul României, unde Guvernul a anunţat în februarie 2009 un pachet de stimulare a economiei în valoare de 13 miliarde de euro pentru a combate efectele crizei. Ideea era de a aloca cea mai mare parte, de peste zece miliarde de euro, pentru proiecte de infrastructură. Până acum, «stimulii» au fost mai mult imaginari decât reali; puţine proiecte au fost demarate, iar efectul asupra creşterii economice a fost neglijabil", se arată în documentul BERD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici