Boc va propune BPN excluderea din partid a lui Stelian Duţu

Preşedintele PDL, Emil Boc, va propune, luni, Biroului Permanent Naţional (BPN) excluderea din partid a lui Stelian Duţu, pe care îl consideră principalul vinovat de tensiunile din filiala Constanţa.

16 afişări
Imaginea articolului Boc va propune BPN excluderea din partid a lui Stelian Duţu

Boc va propune BPN excluderea din partid a lui Stelian Duţu

Boc a declarat, duminică seară, corespondentului MEDIAFAX, că Duţu este, în opinia sa, "artizanul tensiunilor din PDL Constanţa şi al legăturilor cu PSD şi Radu Mazăre".

"Dl. Duţu trebuie să plece din partid. Sunt jocuri pesedisto-măzăriste coodonate de Duţu şi voi propune, luni, BPN, excluderea sa din PDL", a afirmat Boc.

Liderul democrat-liberal a susţinut că noua structură de conducere a filialei PDL Constanţa, aleasă sâmbătă, nu este statutară.

"Noua structură aleasă nu este statutară, iar singura conducere politcă este cea recunoscută de BPN, în care Ion Popescu este preşedintele filialei", a spus Emil Boc.

În data de 2 august, Consiliul de Coordonare Judeţean a decis schimbarea echipei lui Ion Popescu din fruntea PDL Constanţa şi numirea altei conduceri, din care fac parte şi membri care fuseseră excluşi în urmă cu câteva săptămâni de Biroul Permanent Judeţean recunoscut de către BPN.

Ion Popescu afirmase vineri seara, după şedinţa Colegiului Judeţean Director, că CCJ-ul nu este întrunit în mod statutar, iar toate hotărârile luate în cadrul acelei şedinţe extraordinare nu vor fi recunoscute de către forurile superioare ale partidului.

Noua conducere a PDL Constanţa, desemnată în urma şedinţei extraordinare a Consiliului de Coordonare Judeţean în data de 2 august, a ţinut să facă, duminică, mai multe precizări şi să dezmintă informaţiile potrivit cărora în spatele lor s-ar afla PSD sau că CCJ nu a fost convocat în mod statutar, cerând, totodată girul BPN al partidului.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici