Prima pagină » Politic » Bolojan, despre azilele ilegale din Bihor: „Nu am nicio legătură cu acest caz”

Bolojan, despre azilele ilegale din Bihor: „Nu am nicio legătură cu acest caz”

Premierul Ilie Bolojan a respins, joi, orice asociere cu dosarul care vizează un centru pentru persoane vulnerabile din județul Bihor, afirmând că nu a avut „nicio legătură” cu asociația cercetată și că, în perioada în care a fost primar al Oradei sau președinte al Consiliului Județean Bihor, nu a avut atribuții de control asupra acesteia.
Bolojan, despre azilele ilegale din Bihor: „Nu am nicio legătură cu acest caz”
Luiza Moldovan
02 iul. 2026, 15:00, Politic

Întrebat, joi, dacă știa despre neregulile care ar fi fost comise la un centru pentru persoane defavorizate din județul Bihor și despre implicarea unor persoane cu funcții publice în dosarul aflat în anchetă, Ilie Bolojan a respins acuzațiile și a declarat că nu a avut niciun raport cu asociația vizată.

„Oricând ați încerca, prin expunerea pe care ați făcut-o, să mă asociați cu această situație, nu am nicio legătură cu acest caz, nu am avut interacțiuni cu reprezentanții acestei asociații, nu i-am vizitat niciodată”, a afirmat premierul.

„Nu am avut competențe de reglementare”

Bolojan a susținut că nici în calitate de primar al municipiului Oradea, nici ca președinte al Consiliului Județean Bihor nu a avut competențe de reglementare sau control asupra activității centrului.

„Nu am avut tangențe, nu am avut competențe de reglementare asupra acestei situații. Cei care pot inspecta toate așezămintele sociale sunt agențiile județene de inspecție socială, care ar trebui să aibă rapoarte în acest sens”, a spus acesta.

„Eu sunt, în general, centrat pe muncă”

Întrebat și despre premiile acordate de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Oradea unor ONG-uri și asociații, Bolojan a declarat că nu a participat la astfel de ceremonii în perioada în care a fost primar.

„În anii mei de primărie nu am participat la acest tip de premiere, eu fiind în general centrat pe muncă și mai puțin pe partea de activități de reprezentare, deci nu am cunoștință legat de persoanele juridice sau persoanele fizice pe care Direcția de Asistență Socială le-a premiat”, a afirmat premierul.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da