Calendar nou pentru ANTICIPATE: Alegeri generale şi locale, până în 28 iunie, la diferenţă de o zi sau maximum o săptămână

Raluca Turcan a declarat că liberalii iau în calcul toate variantele prevăzute în Constituţie pentru a se asigura că vor ajunge la anticipate, ceea ce presupune inclusiv scenariul demisiei premierului Orban în cazul în care asumările nu vor duce la demiterea Guvernului. Potrivit celui de-al doilea om din Guvern, alegerile anticipate şi a celor locale ar urma să aibă loc până în 28 iunie, dar nu simultan.

1342 afișări
Imaginea articolului Calendar nou pentru ANTICIPATE: Alegeri generale şi locale, până în 28 iunie, la diferenţă de o zi sau maximum o săptămână

Calendar nou pentru ANTICIPATE

"Alegerile anticipate nu sunt reglementate în detaliu. Va fi nevoie de reglementarea organizării alegerilor anticipate. Dacă ne gândim la momentul maxim până la care am putea să suprapunem alegerile anticipate cu alegerile locale, undeva până în 28 iunie ar trebui să încheiem ambele alegeri. Nu intenţionăm să le punem chiar în aceeaşi zi, ci la o diferenţă fie de o zi, fie de maximum o săptămână", a declarat marţi seara, la B1 TV, vicepremierul Raluca Turcan.

Ea a exclus posibilitatea ca parlamentarii PNL să voteze moţiunea de cenzură pe care PSD intenţionează să o depună după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar, dacă moţiunea trece şi se ajunge la situaţia declanşării alegerilor anticipate, PNL va susţine această variantă.

Pentru ca organizarea anticipată a alegerilor parlamentare să se producă, aşa cum este prevăzută în Constituţie procedura, este nevoie de respingerea a două propuneri de premieri, variante la care PNL pare să adere.

Întrebată dacă este luată în calcul demisia premierului Ludovic Orban în vederea ajungerii la anticipate, Turcan a dat de înţeles că se poate ajunge şi acolo. ”Nu discutăm acum public despre această variantă. Evident că avem Constituţia şi avem luate în calcul toate variantele, dar acum noi avem convingerea că prin ce am programat vom determina moţiunea. Dacă nu vom reuşi, probabil c-o să ajungem să vorbim în spaţiul public şi de varianta B. Dar nu are rost acum să dezvoltăm”, a spus vicepremierul liberal.

Întrebată care e varianta B, Turcan a răspuns: ”Toate variantele sunt legate de textul Constituţiei”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici