Cătălin Drulă a anunţat modificările din domeniul transporturilor, din PNRR. ”Am simplificat, avem patru proiecte mari”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că domeniul transporturi din PNRR a fost simplificat. ”Avem patru proiecte mari privind autostrăzile care au fost propuse partenerilor europeni”, a dezvăluit ministrul miercuri seara.

882 afișări
Imaginea articolului Cătălin Drulă a anunţat modificările din domeniul transporturilor, din PNRR. ”Am simplificat, avem patru proiecte mari”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susţine că în PNRR, domeniul transporturi, România va propune doar patru proiecte privind autostrăzile. Este vorba despre o simplificare a procedurii, a spus demnitarul.

Astfel, spre aprobare va fi trimisă autostrada A7, sectorul Ploieşti-Paşcani prin Buzău şi Bacău. Acesta are peste 300 de kilometri şi, iar la proiect se lucrează de aproximativ doi ani. Viitoarea autostrada va avea perdele forestiere şi staţii electrice, a explicat Drulă la TVR.

Al doilea proiect este A3, între Nădăşelu şi poarta Sălajului. Pe teren se lucrează deja, iar sectorul are cel mult 60 de kilometri şi leagă judeţele Cluj şi Sălaj.

Al treilea proiect este pe A1 Deva – Lugoj, sectorul lipsă dintre Sibiu şi Nădlac în lungime de 9 kilometri.

Ultimul proiect din PNRR este pe A8 Autostrada Unirii. Este vorba despre sectoarele din capătele şoselei din Tg. Mureş şi Tg.Neamţ. În acest caz documentaţia este aproape gata, a anunţat Cătălin Drulă.

În total, prin PNRR ar putea fi realizaţi aproximativ 450 de kilometri de autostradă. Dosarul PNRR va fi depus la finalul lunii mai, iar răspunsul autorităţilor europene va veni în iunie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici