Cazanciuc în PE, la audierile privind MCV: România a depăşit etapa reformei sistemului judiciar

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a spus, marţi, la Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European, că România a depăşit etapa reformei sistemului judiciar, acum consolidând sistemul, şi nu mai este nevoie să fie în defensivă pe acest subiect.

218 afișări
Imaginea articolului Cazanciuc în PE, la audierile privind MCV: România a depăşit etapa reformei sistemului judiciar

Cazanciuc în PE, la audierile privind MCV: România a depăşit etapa reformei sistemului judiciar (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

”România nu mai are nevoie să fie în defensivă pe acest subiect. Am perceput colaborarea cu reprezentanţii Comisiei ca pe un parteneriat. După numeroase rapoarte, putem spune că vorbim despre o justiţie cu mult îmbunătăţită. Mă bucur că putem vorbi azi, cu fruntea sus, despre justiţia din România. Au fost şi cazuri în care ritmul reformelor nu a fost cel aşteptat. Obiectivul primordial a fost combaterea eficientă a corupţiei. MCV ne-a imprimat rigoare. Ultimul raport, în ianuarie, a fost al doilea consecutiv care remarcă un stadiu avansat. Pentru noi a fost un semnal foarte puternic. Am depăşit etapa reformei sistemului judiciar şi acum consolidăm sistemul”, a declarat ministrul Justiţiei, marţi, la Comisia pentru Control Bugetar a PE, unde au loc audieri privind implementarea de către România şi Bulgaria a angajamentelor referitoare la reforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei în cadrul MCV.

El a mai spus că începând din 2012 au fost înfiinţate 1.000 de posturi de judecători sau de grefieri, în urma modificării codurilor, şi că Ministerul Justiţiei va continua să aloce instanţelor resurse bugetare suplimentare.

”Lupta împotriva corupţiei este o prioritate pentru noi”, a afirmat Cazanciuc, precizând că miercuri se împlinesc doi ani de când a preluat mandatul.

Referindu-se la Consiliul Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei a spus că ”este o instituţie matură, vizibilă, care poate garanta independenţa justiţiei”.

Comisia pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European a organizat, marţi, o audiere privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în ceea ce priveşte Bulgaria şi România, raportor fiind europarlamentarul Monica Macovei.

Scopul audierii este de a permite "o discuţie profundă la nivelul PE pentru a evalua modul în care România şi Bulgaria implementează angajamentele privind reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate".

La audieri participă secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul bulgar al Justiţiei, Hristo Ivanov, precum şi experţi din România şi Bulgaria dar şi alte ţări UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici