CCR a amânat cu o săptămână dezbaterea sesizărilor Opoziţiei privind modificarea codurilor penale

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 28 mai pronunţarea pe marginea sesizărilor formulate de PNL şi USR asupra neconstituţionalităţii modificărilor Codului penal şi Codului de procedură penală, adoptate de Parlament.

1044 afişări
Imaginea articolului CCR a amânat cu o săptămână dezbaterea sesizărilor Opoziţiei privind modificarea codurilor penale

Sesizările Opoziţiei privind modificarea codurilor penale, dezbătute astăzi de Curtea Constituţională

Motivul deciziei judecătorilor Curţii este că şi sesizările preşedintelui Klaus Iohannis privind modificarea codurilor penale a fost fixată tot pe 28 mai. Astfel obiecţiile de neconstituţionalitate ale partidelor de Opoziţie şi ale şefului statului vor fi conexate şi discutate de CCR la acea dată.

Pe 25 aprilie, PNL şi USR au depus la Curtea Constituţională sesizări în legătură cu proiectul care a modificat Codul penal şi pe cel care a schimbat Codul de procedură penală, iniţiative adoptate de Parlament.

Printre articolele sesizate de opoziţie ca fiind neconstituţionale se numără şi articolul 16 (3) litera a din Codul penal.

„-Art. 16 alin. (3) - lit. a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Ori de câte ori legea penală prevede că pentru a putea fi infractiune se impune săvârşirea faptei într-un anume scop, infracţiunea trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă, care să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei-. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constată , prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a statuat că “orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.”Or, dispoziţia cuprinzând condiţia ca intenţia directă „să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei” este neclară, inclusiv prin raportare la obiectul dispoziţiei modificate, în sensul că cerinţa impusă de legiuitor şi-ar găsi rostul mai degrabă în cadrul dispoziţiilor referitoare la probaţiune. Astfel, dispoziţia de modificare a art. 16 alin. (3) lit. a) încalcă principiul securităţii juridice, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, potrivit textului sesizării.

PNL şi USR transmit, de asemenea, că eliminarea modificprii articolului 35 (1) din Codul penal încalcă prevederile Constituţiei.

„În opinia noastră, considerentele precitate îl obligau pe legiuitor ca, în procedura de punere în acord a legii, să modifice art. 35 alin. (1) C. pen. în sensul eliminării condiţiei unicităţii subiectului pasiv în cazul infracţiunilor continuate. Or, prin eliminarea in corpore a dispoziţiei de modificare a art. 35 alin. (1) C. pen. se revine la forma în vigoare, care, textual, prevede aceeaşi soluţie normativă. De altfel, soluţia legislativă aleasă contravine şi scopului declarat al iniţiatorilor, de punere de acord a prevederilor Codului penal cu deciziile Curţii Constituţionale.Prin urmare, dispoziţia de eliminare a modificării art. 35 alin. (1) C. pen. încalcă art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la limitere reexaminării şi la efectul general obligatoriul al deciziilor Curţii Constituţionale”, se mai arată în textul sesizării depuse de PNL şi USR.

Şi articolele privind termenele de prescripţie sunt amintite de Opoziţie.

„Diminuarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuni cu pericol social ridicat, concomitent cu reducerea termenelor speciale de prescripţie a răspunderii penale pune la îndoială aptitudinea sancţiunilor penale de a-şi atinge scopul preventiv. Prin urmare, considerăm că art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 155 alin. (3) încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, care „impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional (…) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen.” (Decizia nr. 44/2016) De asemenea, se ignoră cu desăvârşire dreptul victimelor de a avea ele însele parte de o procedură echitabilă, încălcându-se, astfel, art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, precum şi principiul aflării adevărului, „adică dreptul la un proces echitabil al părţii interesate în luarea în considerare a tuturor probelor administrate care contribuie la aflarea adevărului, şi principiul dreptăţii, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca o valoare supremă a statului de drept” (Decizia nr. 54/2009)”, transmit reprezentanţii PNL şi USR.

Despre Legea de modificare a Codului de procedură penală, Opoziţia precizează că se încalcă principiul bicameralismului.

„Legea încalcă principiul bicameralismului consacrat de art.61 alin. (2) şi art.75 din Constituţia României Referitor la principiul bicameralismului Curtea Constituţională a dezvoltat o jurisprudenţă consistentă, consacrând existenţa acestuia ca element extrinsec de constituţionalitate. Raportat la prezenta cauză, constatăm că legea în forma trimisă la promulgare conţine un aport semnificativ cantitativ dar mai ales calitativ al Camerei decizionale, Camera Deputaţilor, faţă de forma supusă dezbaterii Camerei de reflecţie, Senatul României. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 633/2018 au fost declarate neconstituţionale nu mai puţin de 64 de dizpoziţii ale legii supuse controlului de neconstituţionalitate. În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de Cameră de reflecţie, acţionând în limitele reexaminării impuse de decizia Curţii, a formulat amendamente pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale”, se arată în textul sesizării la CCR.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 24 aprilie, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări. Ulterior Toader a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei, interimar fiind numită Ana Birchall.

CCR va discuta pe 28 mai sesizările lui Iohannis şi ale Opoziţiei privind strategia „România 2040”

Curtea Constituţională a decis, miercuri, să amâne pentru 28 mai dezbaterea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a partidelor de Opoziţie referitoare la proiectul privind elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung „România 2040”.

Pe 29 martie, PNL şi USR au depus la Curtea Constituţională o obiecţie de neconstituţionalitate la proiectul privind elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung „România 2040”. Opoziţia a susţinut că Parlamentul a încălcat principiul separaţiei puterilor, prin delegarea competenţei exclusive a Guvernului unei alte entităţi. Citeşte continuarea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici