CCR a respins cererea de suspendare a cauzei Cristinei Tarcea privind conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ

Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a solicitat, miercuri, Curţii Constituţionale, suspendarea cauzei privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe completuri, motivând schimbarea componenţei CCR şi faptul că nu există un nou judecător raportor.

411 afişări
Imaginea articolului CCR a respins cererea de suspendare a cauzei Cristinei Tarcea privind conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ

CCR discută, miercuri, conflictul Parlament - ÎCCJ pe completurile specializate

UPDATE ora 11.05 CCR a respins cererea C.Tarcea de suspendare a cauzei privind conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ

Cererea preşedintelui instanţei supreme, Cristina Tarcea, de suspendare a cauzei privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe completuri a fost respinsă, a anunţat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

După deliberări, preşedintele CCR, Valer Dorneanu a anunţat că a respins cererea. De asemenea, au fost respinse şi cele trei excepţii ridicate de Cristina Tarcea.

UPDATE ora 11.00 Tarcea cere suspendarea cauzei privind conflictul între Parlament şi ÎCCJ pe completuri

„Pronunţarea în această cauză a fost amânată de patru ori, iar de atunci s-au schimbat multe. Am consultat site-ul CCR şi am constatat că prin rezoluţia preşedintelui CCR s-a dispus un nou judecător raportor. Am verificat în această dimineaţă dosarul şi nu am văzut un nou raportor. Dezbaterea are loc pe raportul depus de judecătorul raportor, a probelor din dosar. Eu nu am văzut decât un raport întocmit de un judecător raportor care la ora actuală nu mai este membru al CCR. Nu am văzut nicio rezoluţie, de altfel, ca actualul judecător să îşi însuşească raportului fostului judecător. Invoc ilegalitatea numirii noului judecător raportor, pentru că potrivit legii judecătorii raportori votează primii, apoi membrii, iar la final preşedintele CCR. Prin urmare preşedintele CCR nu poate fi judecător raportor”, a afirmat Cristina Tarcea, în faţa membrilor CCR.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocă, de asemenea, schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Florin Iordache a fost delegat de Liviu Dragnea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a susţine cauza. Astfel, Cristina Tarcea solicită că noul preşedinte al Camerei, respectiv Marcel Ciolacu, ar trebui să îi delege atribuţiile lui Florin Iordache.

Avem o solicitare să faceţi o adresă către preşedintele Camerei Deputaţilor, dacă ăşi însuşeşte delegaţia formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. Delegaţia este doar pentru antiviparea la dezbatere, nu poate fi făcut implicit, ci trebuie făcută expres”, a adăugat Tarcea.

Preşedintele ÎCCJ a venit cu o a treia solicitare, anume de suspendare a cauzei până la pronunţarea Curţii de justiţie a UE, la sesizarea făcută de Înalta Curte şi instanţele din ţară.

„Atât Înalta Curte de Justiţie a UE cât şi instanţele din ţară au sesizat Curtea de Justiţie a UE. Vă rugăm să suspendaţi cauza până la pronunţarea Curţii de justiţie a UE”, prevede a treia solicitare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de Florin Iordache.

„Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi Parlamentul României, pe de altă parte, cerere formulată de Preşedintele Camerei Deputaţilor”, se arată pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a CCR, afişată pe site-ul instituţiei.

La plenul de miercuri al Curţii vor participa şi părţile implicate în conflict, respectiv vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache şi preşedintele ÎCJ Cristina Tarcea.

Sesizarea a fost amânată în mai multe rânduri de către judecătorii Curţii.

Avocaţii lui Liviu Dragnea au invocat lipsa completurilor specializate în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Între timp, ÎCCJ a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.

Părţile implicate în conflict au susţinut punctele de vedere, în şedinţa publică de pe 10 aprilie a Curţii Constituţionale.

Florin Iordache a declarat, în susţinerea punctului de vedere la CCR pe marginea conflictului Parlament-ÎCCJ, că au fost formate completurile la instanţa supremă pentru cazurile de corupţie prin ignorarea legii, adăugând că era obligatorie, prin lege, constituirea completurile specializate.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că iniţial legea nu prevedea constituirea în mod obligatoriu a completurilor specializate în judecarea cauzelor de corupţie, însă această prevedere a devenit obligatorie, după modificarea de către Parlament a actului normativ.

De cealaltă parte, preşedintele ÎCCJ Cristina Tarcea a afirmat că o decizie a Curţii Constituţionale prevede că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor nu are competenţa să sesizeze un conflict juridic la CCR, pentru că această atribuţie nu poate fi delegată de către preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ea a adus în discuţie şi dezbaterile la momentul revizuirii Constituţiei, precizând că stenogramele discuţiilor dovedesc că a fost stabilit că Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintele CSM au atribuţii în sensul sesizării unui conflict juridic între instituţii la Curtea Constituţională.

Şefa instanţei supreme a declarat atunci că ÎCCJ nu a încălcat legea 78/2000, aşa cum este susţinut în sesizarea la CCR a conflictului între cele două instituţii, fiindcă în ceea ce priveşte completurile specializate, constituirea acestora este făcută conform altei legi, 92/1992.

Conflictul juridic a fost sesizat de Florin Iordache pe marginea articolului 29, alineatul (1) din Legea 78/2000 care prevede că: „Pentru judecarea în prima instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate”. Acţiunea a fost făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, în perioada 16-24 martie, când acestuia i-au fost delegate atribuţiile de către preşedintele Camerei Liviu Dragnea din cauza unor probleme la spate care au necesitat internarea liderului PSD.

Taguri:
ccr,
conflict,
completuri

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici