Celebra sufragerie a lui Gabriel Oprea, scoasă la vânzare. Politicianul o dă la pachet cu vila în valoare de 1,8 milioane de euro | FOTO

Gabriel Oprea, actual vicepreşedinte PSD, şi-a scos imobilul ce conţine celebra sufragerie, subiect al unei comisii de anchetă, la vânzare. Site-ul riseproject.ro anunţă că preţul este de 1.799.999 euro.

2625 afișări
Imaginea articolului Celebra sufragerie a lui Gabriel Oprea, scoasă la vânzare. Politicianul o dă la pachet cu vila în valoare de 1,8 milioane de euro | FOTO

Celebra sufragerie a lui Gabriel Oprea, scoasă la vânzare. Politicianul o dă la pachet cu vila în valoare de 1,8 milioane de euro

Potrivit sursei citate, imobilul a fost construit în 2006 pe strada Robert Koch, are trei niveluri şi 11 camere.

În imobilul respectiv se află şi celebra sufragerie în care s-au întâlnit George Maior, fost şef SRI, adjunctul său Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi- şef DNA, la acea vreme, Vasile Dâncu şi Dan Andronic, în seara alegerilor din 2009.

Cel care a făcut totul public este chiar Dan Andronic, acesta afirmând că interesul celor prezenţi era legat de câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu.

Subiectul a fost în centrul unei comisii de anchetă în anul 2017. Parlamentarii au vrut să vadă dacă acea "celulă de putere" a putut influenţa alegerile prezidenţiale. Opt luni mai târziu, comisia parlamentară arăta în concluzii că, în lipsa buletinelor de vot, se poate doar deduce că au existat acţiuni de influenţare a scrutinului.

La un an de la comisia parlamentară, Gabriel Oprea vorbea despre sufrageria sa ca despre un brand.

"A fost o cină private care a fost foarte mult exploatată politic. Cred că sufrageria lui Oprea ar fi un brand bun de scenariu de film, dar un film ştiiţifico-fantastic. În jur de ora 21.00 erau toţi invitaţii. Recunosc, l-am votat pe Traian Băsescu atunci. Am comentat atunci cu colegii mei. Repet a fost o cină private. A fost exploatată politic", a afirmat fostul vicepremier, Gabriel Oprea, în 2018.

Imobilul are: sală de sport de 46 mp, sauna, un living de 87 mp, birou supraetajat.

Conform anunţului de pe un site de imobiliare, vila în Cotroceni, construită în 2006vila, beneficiază de cele mai bune finisaje, parchet din lemn masiv de stejar, usile interioare/tocarie din lemn de stejar, fiecare camera dispune de baie proprie, centrala termica Vissman, inaltimea camerelor 2,90m, 2 locuri de parcare in curte, 4 locuri de parcare in fata casei, generator propriu de curent.

Sursa: Imoworld.ro

Sursa: Imoworld.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
oprea,
sufragerie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici