Cezar Preda: Ordonanţa fiscalizării bacşişului, o operaţiune strict de imagine a Guvernului

Deputatul PNL Cezar Preda a declarat, vineri, la Buzău, că legiferarea bacşişului este ”o operaţiune strict de imagine a Guvernului”, adăugând că ”oamenii care au emis această ordonanţă sunt oameni care nu şi-au plătit vreodată nici consumaţia şi nici bacşişul de când sunt demnitari”.

165 afișări
Imaginea articolului Cezar Preda: Ordonanţa fiscalizării bacşişului, o operaţiune strict de imagine a Guvernului

Cezar Preda: Ordonanţa fiscalizării bacşişului, o operaţiune strict de imagine a Guvernului (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Cezar Preda a afirmat, într-o conferinţă de presă, că ordonanţa care legiferează bacşişul va fi anulată de PNL, când partidul va veni la putere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Asigurăm agenţii economici că în momentul în care vom veni la putere (n.r. - PNL) vom anula această ordonanţă a fiscalizării bacşişului, pentru că este o operaţiune strict de imagine a Guvernului. Oamenii care au emis această ordonanţă sunt oameni care, sunt ferm convins, nu şi-au plătit vreodată nici consumaţia şi nici bacşişul de când sunt demnitari, le-au plătit alţii şi consumaţia şi bacşişul. Nu e nicio deosebire să ceri bon pentru darul de nuntă, să ceri bon la nunţi, asta e în mintea şi în disperarea lor. Vreau să transmit tuturor că PNL nu poate lăsa lucrurile în acest fel. Să vedem cum se va fiscaliza vânzarea în piaţă, bacşişul la flori, sunt lucruri ce sunt omise din gândirea decidenţilor actuali”, a spus Cezar Preda.

Guvernul a decis recent să legifereze bacşişul, care să fie astfel evidenţiat pe un bon fiscal separat şi va fi taxat cu 16%.

La momentul deciziei, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, explica faptul că, pentru călătoria cu taxi, aparatul de marcat va trebui modificat astfel încât acesta să emită, în afara bonului fiscal emis conform distanţei parcurse şi tarifului perceput pe kilometru, şi un bon fiscal pentru bacşişul dat de client taximetristului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici