Cezar Preda: PDL o va susţine pe Anca Boagiu pentru funcţia de vicepreşedinte PPE

Organizarea Congresului PPE la Bucureşti este un semnal "extraordinar de pozitiv" dat României şi, cu această ocazie, liderii europeni vor confirma politcile PDL, a declarat luni, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, arătând că PDL o va susţine pe Anca Boagiu pentru funcţia de vicepreşedinte PPE.

89 afișări
Imaginea articolului Cezar Preda: PDL o va susţine pe Anca Boagiu pentru funcţia de vicepreşedinte PPE

Anca Boagiu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Organizarea Congresului PPE la Bucureşti este un semnal extraordinar de pozitiv pe care Europa îl dă României, un semnal pozitiv pe care popular-europenii îl dau PDL, ceea ce se nu s-a întâmplat cu socialiştii europeni, care au refuzat să vină la Bucureşti şi să reprezinte un partid care este departe de a fi european. Cu această ocazie liderii europeni vor confirma PDL, vor confirma politicile pe care PDL le-a promovat", a spus Preda după ţedinţa BPN al PDL.

El a menţionat că toată publicitatea acestui eveniment este asigurată şi organizată de Biroul de presă PPE şi că PDL "a fost, este şi va fi" o gazdă foarte primitoare.

Preda a spus că la Congresul PPE sunt puse la bătaie toate funcţiile de conducere ale acestui partid şi că România a propus, prin PDL, candidatura vicepreşedintelui PDL Anca Boagiu pentru funcţia de vicepreşedinte PPE.

Cezar Preda a mai spus că principalii lideri europeni vor avea, sigur, întâlniri cu conducerile PDL şi UDMR, cu Vasile Blaga şi Kelemen Hunor.

Preda a mai spus că nu crede că liderii PEE se vor întâlni cu reprezentanţi ai Guvernului.

"Nu văd în ce context ar putea să se întâlnească, că Victor Ponta şi Crin Antonescu dispreţuiesc această reuniune", a adăugat Preda.

El a arătat că cei doi lideri USL ar fi trebuit să le ureze bun venit oficialilor europeni.

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al PPE Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Băsescu figurează pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfăşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului.

Astfel, intervenţia cancelarului german Merkel este programată pentru miercuri, 17 octombrie, prima zi a Congresului, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de PPE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici