- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.04.2017, 08:00)
- Dana Stanila
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cine sunt DECORAŢII lui Klaus Iohannis: 72 de distincţii în doi ani, dintre care nouă cu cel mai mare Ordin
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut mai mult de jumătate din numărul de generali de armată decoraţi de fostul preşedinte Traian Băsescu cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Colan, pe perioada celor două mandate. În 10 ani, Băsescu a acordat 15 distincţii, în timp ce Iohannis a oferit 9.
Urmărește
5418 afișări
Cine sunt decoraţii lui Klaus Iohannis: 72 de distincţii, dintre care 9 cu cel mai mare Ordin (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)
Din momentul preluării mandatului, preşedintele Klaus Iohannis a acordat nu mai puţin de nouă distincţii ”Steaua României” în grad de Colan, cea mai înaltă decoraţie a statului român.Pentru această categorie, numărul de decoraţii este cel mai mic, de 25.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României este, în prezent, singurul cetăţean român în viaţă care deţine cea mai înaltă distincţie a statului. Decoraţia a mai fost acordată, post-mortem, şi fostului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române Părintele Teoctist. Cetăţenii străini decoraţi cu ”Steaua României” în grad de Colan sunt, majoritatea, şefi de state. Astfel, de-a lungul timpului, au primit această înaltă decoraţie fostul preşedinte francez Jacques Chirac, fostul preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, fostul preşedinte al SUA George W. Bush, preşedintele Republicii Azerbaijan Ilham Aliyev şi şi Regina Elisabeta a IIa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România intră în Schengen. Klaus Iohannis anunță aderarea României: „Calea noastră este europeană”
-
Comisia Europeană: Un spaţiu Schengen robust întăreşte unitatea UE şi face UE mai puternică în lume
-
Zelenski: Invitaţia NATO ar trebui să cuprindă întreg teritoriul Ucrainei
-
Guvernul anunţă un set de soluţii pentru încurajarea performanţei şcolare. Ce stimulente financiare vor fi acordate
Traian Băsescu a acordat, în decursul a 10 ani, în cele două mandate ale sale, 15 astfel de decoraţii. Preşedintele Klaus Iohannis a dat, la rândul său, în doi ani şi jumătate, nouă distincţii de acest fel pentru: Pietro Parolin, secretar de stat al Papei Francisc, Anibal Cavaco Silva, preşedintele Portugaliei, Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, Sergio Mattarella, preşedinte al Italiei, Rosen Plevneliev, fost preşedinte al Bulgariei, Joachim Gauck, fost preşedinte al Germaniei, Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, Francois Hollande, preşedintele Franţei. fostul preşedinte moldovean Nicolae Timofti şi Andrej Kiska, preşedintele Slovaciei.
Şi numărul de colonei este proporţional mai mare în administraţia condusă de Iohannis. Astfel, dacă Traian Băsescu a decorat cu ”Steaua României” în grad de Ofiţer, care este asimilat gradului de colonel, 39 de persone, Klaus Iohannis, a acordat în doi ani şi jumătate 15 astfel de decoraţii. Gradul ”Ofiţer” are un total de 1000 de decoraţii, dintre care 800 pentru civili şi 200 pentru militari. 249 de astfel de titluri au fost acordate din 1999 până în prezent. Pe listă se numără preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu, fostul ministru al Externelor Cristian Diaconescu, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe Mihai Răzvan Ungureanu, dar şi 80 de oficiali străini.
Klaus Iohannis i-a decorat cu acest Ordin pe actorul Florin Piersic şi în 2017 pe politicianul Mircea Ionescu-Quintus.
În ceea ce priveşte decoraţiile din categoriile Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Stea, lucrurile stau exact invers. În total, pentru aceste trei categorii, Traian Băsescu a dat 171 de decoraţii, în timp ce Klaus Iohannis doar 17.
Pentru gradul de Cavaler, Traian Băsescu a acordat 91 de decoraţii în cele două mandate, iar Klaus Iohannis a decorat 31 de persoane în cei doi ani şi jumătate.
În total, pot fi acordate 3.650 de decoraţii din Ordinul Naţional ”Steaua României”, iar locurile sunt însă vacantate prin deces sau prin avansarea la un alt grad.
Pentru gradul ”Cavaler” sunt alocate 2.000, dintre care 1.600 pentru civili şi 400 pentru militari. Mai bine de un sfert dintre decoraţiile din această categorie, adică 578, au fost deja atribuite. Pe lista cavalerilor se află, între alţii, actriţa Stela Popescu, antrenorul de fotbal Mircea Lucescu, regizorul Cristian Mungiu,ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu, dar şi nume grele din justiţie, precum şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, ministrul Justiţiei Tudorel Toader şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României Augustin Zegrean.
Pe aceeaşi listă se află şi preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler pe vremea când era primar al Sibiului, în 2007, de fostul preşedinte Traian Băsescu.
Devenit preşedinte, Iohannis i-a făcut cavaleri pe fostul său consilier, Dan Mihalche, actual ambasador în Marea Britanie, pe istoricul Neagu Djuvara sau, anul acesta, pe Cristian Ţopescu şi Ion Caramitru
Pentru categoria ”Comandor”, 400, dintre care 320 pentru civili şi 80 pentru militari. Până în prezent, 189 de persoane au primit această decoraţie, printre care şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Marcel Opriş, directorul SPP Lucian Pahonţu, afaceristul Ion Ţiriac şi fostul şef SRI George Maior.
Iohannis l-a adus în această categorie şi pe Ilie Năstase.
Gradul ”Mare ofiţer” are un total de 150 de decoraţii, 120 fiind pentru civili şi 30 pentru militari. Între cei care au primit această decoraţie se numără generalul Dumitru Prunariu, medicul Şerban Brădişteanu, fostul director SRI Costin Georgescu, antrenorii echipei feminine de gimnastică Octavian Bellu şi Mariana Bitang şi fostul secretar de stat american Colin Powell. Iohannis a dat şapte decoraţii de acest fel.
Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de ”Mare Cruce” are la dispoziţie 60 pentru civili şi 15 pentru militari. Această decoraţie a statului roman a fost primită, între alţii, de actorul Radu Beligan, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Părintele Daniel, fostul premier Adrian Năstase, fostul premier italian Silvio Berlusconi, fostul secretar general NATO Anders Fogh Rasmussen. Cel mai recent, în această categorie a intrat şi prinţul Charles de Wales, cu ocazia vizitei oficiale în România din luna martie.
”Decoraţiile au caracter simbolic. În Legea nr. 29/2000 privind Sistemul Naţional de Decoraţii al României, republicată, nu sunt prevăzute drepturi materiale pentru cei decoraţi. Membrii români ai ordinelor naţionale „Steaua României”, „Serviciul Credincios” şi „Pentru Merit” primesc onoruri militare în cadrul ceremoniei de înmormântare/incinerare. În Capitolul IX al actului normativ amintit sunt prevăzute şi alte drepturi, acestea având îndeosebi caracter protocolar”, precizează Administraţia Prezidenţială, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX.
Cavalerii ordinelor sunt invitaţi să participe la manifestaţiile publice prilejuite de Ziua Naţională a României sau la diverse alte aniversări şi comemorări, asigurându-li-se de către organizatori locuri de onoare. Prefecturile şi primăriile trebuie să aibă în vedere invitarea cu precădere a persoanelor decorate, domiciliate în raza lor de competenţă, la diverse manifestări comemorative, culturale, ştiinţifice sau sportive, pe care le organizează cu diferite ocazii.
Cavalerii Mari Ofiţeri, Mari Cruci şi Colan ai Ordinului Steaua României şi cavalerii Mari Cruci ai ordinelor Serviciul Credincios şi Pentru Merit sunt invitaţi, prin grija Cancelariei Ordinelor, la recepţiile oferite de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a Anului Nou. De asemenea, pot fi invitaţi să participe şi la alte recepţii sau manifestări organizate de Administraţia prezidenţială şi de Parlament.
Cavalerii ordinelor naţionale beneficiază şi de un loc special pentru înmormântare, gratuit, în localitatea în care îşi au reşedinţa. Costul parcelelor respective va fi suportat din bugetele primăriilor, iar locurile de veci vor fi puse la dispoziţia moştenitorilor. Iar cu ocazia unor sărbători naţionale şi religioase, autorităţile locale organizează ceremonii la mormintele cavalerilor.
Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în urma condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate sau pentru fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului. Judecarea faptelor ”dezonorante” se face de către un consiliu de onoare, constituit pentru fiecare ordin în parte.
În luna martie a anului trecut, preşedintele Klaus Iohannis, a semnat un decret de retragere a decoraţiei europarlamentarului Laszlo Tokes, declarând la acel moment că cel care primeşte o astfel de distincţie trebuie să respecte Constituţia României.
În luna martie a acestui an, preşedintele i-a retras decoraţia fostului director CFR Mihai Necolaiciuc, pe care acesta o dobândise pe vremea preşedintelui Ion Iliescu, după ce acesta a fost condamnat definitiv cu executare în luna noiembrie a anului trecut.
Fiecare decoraţie în parte este însă echivalentul unui grad militar, astfel:
Ordinul Steaua României:
— gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de căpitan
— gradul de Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de colonel
— gradul de Comandor al ordinului este asimilat gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral
— gradul de Mare Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de general de divizie, general de divizie aeriană sau viceamiral
— gradul de Mare Cruce al ordinului este asimilat gradului de general de corp de armată, general comandor de aviaţie sauviceamiral comandor
— gradul de Colan al ordinului este asimilat gradului de general de armată, general inspector de aviaţie sau amiral
Ordinul Serviciul Credincios:
— gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de locotenent
— gradul de Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de căpitan
— gradul de Comandor al ordinului este asimilat gradului de colonel.
— gradul de Mare Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral
— gradul de Mare Cruce al ordinului este asimilat gradului de general de divizie, general de divizie aeriană sau viceamiral
Ordinul Pentru Merit:
— gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de sublocotenent
— gradul de Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de căpitan
— gradul de Comandor al ordinului este asimilat gradului de maior
— gradul de Mare Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de colonel
— gradul de Mare Cruce al ordinului este asimilat gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral
”Propunerile pentru decorare cu ordine naţionale trebuie să fie temeinic motivate, iar esenţa acestor motivaţii se va înscrie în brevetele care însoţesc însemnele”, precizează textul Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României. Totodată, legea spune că ” cetăţenii străini nu sunt supuşi regulilor de acordare stabilite pentru cetăţenii români”.
Propunerile de decorare se fac de către preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru Preşedintele României, prim-ministru, senatori şi deputaţi. Preşedintele României poate să confere decoraţii şi din propria iniţiativă, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii, cu excepţia gradelor de Mare Ofiţer, Mare Cruce şi Colan, se mai arată în textul legii.
Cel mai frecvent sunt acordate decoraţii din Ordinul Naţional ”Steaua României”.
Citește pe alephnews.ro: Comisia Europeană felicită aderarea Bulgariei și României în spațiul Schengen: „Este o zi de bucurie pentru întreaga noastră Uniune”
Citește pe www.zf.ro: De ce trebuie să vindem motorina la preţuri internaţionale şi nu la 1 leu pe litru?
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Gigant mondial cu afaceri de miliarde în toată lumea este anchetat în România de Consiliul Concurenţei. De ce este suspectată compania
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali a început să plângă în biserică. Imagini copleșitoare cu milionarul în momentul în care s-a prăbușit emoțional în fața icoanelor
PROSPORT.RO
CNA a închis una dintre marile televiziuni din România! Care sunt motivele pentru care au întrerupt emisia
CANCAN.RO
Ireal din ce este făcut laptele vegetal din comerț, de fapt. Dragoș Pătraru: „E mai dăunător decât o găleată cu mititei”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:06
Localnicii din Satul lui Moş Crăciun cer reguli mai stricte pentru controla masele de turişti
-
astăzi, 12:44
NEWS ALERT Este oficial! România intră complet în Schengen. Controalele la graniţele terestre, eliminate de la 1 ianuarie 2025 / Reacţiile politicienilor şi mesajul de la Comisia Europeană