Ciocănea: Geoană să întrebe primarii PSD dacă au proiecte care se pot finanţa din fonduri europene

Şeful DAE, secretarul de stat Adrian Ciocănea a respins, luni, declaraţiile preşedintelui PSD Mircea Geoană potrivit căruia actuala putere a reuşit o "rată zero" de absorbţie a fondurilor UE şi l-a îndemnat pe acesta să îi întrebe pe primarii PSD dacă au proiecte pentru aceste fonduri.

5 afișări
Imaginea articolului Ciocănea: Geoană să întrebe primarii PSD dacă au proiecte care se pot finanţa din fonduri europene

Ciocănea: Geoană să întrebe primarii PSD dacă au proiecte care se pot finanţa din fonduri europene

Ciocănea a declarat, într-o conferinţă de presă, că problema ratei de absorţie a fondurilor europene, pentru care actuala putere este criticată de politicieni este una falsă, întrucât în România abia au început să intre fondurile. Autorităţile locale trebuie să aibă proiecte şi să înceapă să facă cheltuieli care ulterior vor fi decontate, a spus oficialul Departamentului Afacerilor Europene (DAE).

Ciocănea a menţionat că, astfel, cel mai important rol în absorbţia fondurilor europene nu îl are Guvernul, ci autorităţile locale, care trebuie să întocmească proiecte care să poată fi finanţate din bani europeni.

Potrivit lui Ciocănea, declaraţiile politicienilor, inclusiv cele ale lui Mircea Geoană pe această temă devin obositoare. "Geoană să-i întrebe pe primarii PSD dacă au proiecte pentru fonduri europene", a spus Ciocănea, ţinând să sublinieze că sintagma "absorbţie zero" este o eroare.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat, într-un interviu acordat duminică MEDIAFAX, că în campania electorală pentru alegerile europene partidul său va marca faptul că, după trei ani de guvernare de dreapta, România a avut un prim an de după aderare complet ratat, cu o rată penibilă de absorbţie de fonduri europene şi cu o prestaţie lamentabilă în postura de nou membru al Uniunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici