Ciolacu, despre discuţia cu Viktor Orban: Spaţiul Schengen terestru

Premierul Marcel Ciolacu a spus, joi, că discuţia pe care a avut-o cu omologul maghiar Viktor Orban a fost despre aderarea României la Spaţiul Schengen terestru, întrucât Ungaria preia preşedinţia Consiliului European.

727 afișări
Imaginea articolului Ciolacu, despre discuţia cu Viktor Orban: Spaţiul Schengen terestru

Sursa foto: X / @CiolacuMarcel

Întrebat ce a discutat cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în cadrul vizitei pe care acesta a avut-o la Bucureşti, Marcel Ciolacu a spus că discuţia s-a axat pe aderarea României la Spaţiul Schengen terestru.

„Ştim cu toţii că preşedinţia Consiliului European va fi preluată de Ungaria de la 1 iulie. Aderarea României la Spaţiul Schengen terestru se va face sub preşedinţia Ungariei”, a răspuns Ciolacu.

Viktor Orban s-a aflat, miercuri, în România pentru a participa la o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a UE, la Palatul Cotroceni, la care au mai participat şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, precum şi premierii Belgiei şi Croaţiei, Alexander De Croo şi Andrej Plenković.

România a devenit de duminică, 31 martie, stat membru al Spaţiului Schengen aerian şi maritim.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici