Cîţu: Guvernul sesizează CCR în privinţa moţiunii de cenzură

  • Premierul Florin Cîţu anunţă, miercuri, că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională a României în privinţa moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, despre care consideră că a fost depusă nelegal.
  • Potrivit acestuia, dacă CCR va spune că moţiunea a fost depusă legal, „procedurile curg” în continuare.
1487 afișări
Imaginea articolului Cîţu: Guvernul sesizează CCR în privinţa moţiunii de cenzură

Premierul a anunţat, miercuri, după şedinţa internă a PNL, că Guvernul va sesiza CCR pentru a se asigura că sunt respectate procedurile.

Noi ce am văzut şi ce am primit, semnături în fotocopie, este inadmisibil. Curtea Constituţională e singura care poate spune dacă s-a respectat legea”, a declarat Cîţu.

Pot retrage moţiunea şi să discutăm cu toţii”, a adăugat premierul.

Moţiunea de cenzură semnată de parlamentari ai AUR şi USR PLUS a fost transmisă, marţi, Guvernului, chiar de către Ludovic Orban, care este şi preşedintele PNL.

Joi, urma să fie citită în plenul reunit al Parlamentului.

El a citat, marţi, după şedinţa BPR care nu a avut cvorum, dintr-o decizie CCR, potrivit căreia „împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii Opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”.

Hotărârea CCR precizează că moţiunea de cenzură trebuie citită în termen de 5 zile, iar aceasta a fost depusă vineri.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici