Ciucă le cere aleşilor locali PNL care îşi preiau mandatul să facă majorităţi de dreapta - surse

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le cere preşedinţilor de consilii judeţene şi primarilor aleşi care îşi preiau în această perioadă mandatele să facă majorităţi de dreapta şi spune că în Consiliul General Bucureşti sunt deja discuţii în acest sens, au declarat, vineri,pentru MEDIAFAX,surse politice.

Urmărește
458 afișări
Imaginea articolului Ciucă le cere aleşilor locali PNL care îşi preiau mandatul să facă majorităţi de dreapta - surse

Ciucă le cere aleşilor locali PNL care îşi preiau mandatul să facă majorităţi de dreapta - surse

Nicolae Ciucă a spus, vineri, în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN), că este perioada în care se pregăteşte preluarea mandatelor din administraţiile locale, de la preşedinţi de consilii judeţene, la primari de muncipii, oraşe, comune şi la consilieri judeţeni şi locali. Ciucă le-a spus liberalilor să creeze majorităţi de dreapta.

„V-aş ruga să tratăm această activitate cu importanţa cuvenită. Practic, tot ce vom face de aici înainte trebuie făcut din ziua în care ne preluăm mandatul. Să se resimtă implicarea în ce înseamnă îndeplinirea celor asumate în campanie şi continuarea politicilor de administraţie publică locală, aşa cum am fost învăţaţi ca fiind singurul model de administraţie care a performat în România. Doresc să subliniez o linie de orientare în ce priveşte consolidarea majorităţii la nivelul consiliilor locale pe partea dreaptă. Vă rog să aveţi în vedere realizarea majorităţilor de dreapta”, a spus Ciucă, potrivit surselor sitate.

Acesta a afirmat că acelaşi lucru este urmărit şi la Bucureşti.

„Urmărim (aceste majorităţi - n.r.) şi la Primăria Capitalei, avem deja discuţii. Este vorba de responsabilitate”, a mai spus Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici