Ciuhandu: Nu vom candida pe lista altui partid

Preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că PNŢCD nu va avea candidaţi pe listele altui partid la alegerile parlamentare, însă nu exclude o alianţă politică cu PNL sau PDL.

24 afișări
Imaginea articolului Ciuhandu: Nu vom candida pe lista altui partid

Ciuhandu: Nu vom candida pe lista altui partid (Imagine: Mediafax Foto)

"În ceea ce priveşte alegerile din toamnă, considerăm că aceste lucru se poate face doar prin alianţă politică sau prin forţe proprii, în niciun caz nu se ia în discuţie participarea pe listele altui partid, pentru că asta ar însemna pierderea identităţii partidului (PNŢCD – n.r.)", a spus Ciuhandu.

Cea mai oportună alianţă politică ar fi cu PNL, partid cu care PNŢCD a şi încheiat un protocol de colaborare (în septembrie 2007 – n.r.) ocazie cu care s-a format polul de centru dreapta. Cu toate acestea, Gheorghe Ciuhandu a spus că ţărăniştii nu vor accepta să candideze pe listele PNL .

"Eu nu cred că este bine şi normal ca PNŢCD să candideze pe lista altui partid, acest lucru ar însemna ca PNŢCD să nu participe în alegeri. Dacă ar fi aşa şi, ulterior alegerilor, membrii PNŢCD ar reveni în partid ar însemna că sunt independeţi şi nu vor putea fi asimilaţi ca un grup al PNŢCD. Noi sperăm o alianţă în spiritul polului de centru dreapta", a menţionat Ciuhandu.

Acesta a adăugat că discuţiile despre o alianţă politică pentru parlamentare ar fi posibile şi cu PDL.

"Cu PDL am avut ani de zile diverse încercări, nu excludem colaborări cu nimeni, dar în condiţiile în care vrem să ne păstrăm individualitatea şi vrem să fim aliaţi, nu ca independenţi sau pe listele altora", a afirmat Ciuhandu.

O decizie finală referitoare la alegerile parlamentare va fi luată la Congresul PNŢCD programat pe 24 august.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici