Cluj: Boc a votat pentru continuarea proiectelor de modernizare

Premierul Emil Boc a votat, duminică, la ora 10.00, pentru alegerea unui nou primar care să-i succeadă la Cluj-Napoca, spunând că şi-a exprimat opţiunea "pentru continuarea proiectelor de modernizare a Clujului şi pentru realizarea acestora".

52 afișări
Imaginea articolului Cluj: Boc a votat pentru continuarea proiectelor de modernizare

Cluj: Boc a votat pentru continuarea proiectelor de modernizare (Imagine: Mediafax Foto)

Întrebat pentru ce a votat, premierul a răspuns: "pentru continuarea proiectelor de modernizare a Clujului, pentru realizarea acestora".

De asemenea, premierul a mai fost întrebat dacă are buletin de Cluj, iar acesta a răspuns afirmativ, spunând că are "dovada" în mână, respectiv buletinul.

Boc s-a declarat convins că duminică se va înregistra "un vot util dat de clujeni pentru ca priorităţile lor să fie rezolvate".

"Ştim ceea ce avem noi nevoie. Stadionul municipal, autostrada, spitalul regional de urgenţă, Filarmonica Transilvania sunt lucruri care se pot realiza printr-un parteneriat corect între primar, preşedintele Consiliului Judeţean şi Guvernul României", a declarat Boc.

Potrivit acestuia, funcţia de primar este una dintre cele frumoase meserii din lume pentru că oferă satisfacţia de a ajuta oamenii.

"E o meserie nobilă, care cere multă răbdare şi dedicaţie, dar ai posibilitatea să ajuţi oamenii", a adăugat premierul, care şi-a manifestat speranţa că la Cluj-Napoca va avea loc un singur tur de scrutin.

Premierul a mers la secţia de votare la care şi-a exprimat opţiunea electorală alături de soţia sa şi de candidatul democrat-liberal la Primăria Cluj-Napoca, Sorin Apostu, care este membru PDL din anul 2000 şi a ocupat funcţia de director adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Cluj, cea de director tehnic în Primăria Cluj-Napoca şi apoi pe cea de viceprimar. În prezent, Apostu deţine funcţia de primar interimar.

Până duminică la ora 10.00 au votat şi candidaţii PSD şi PNL la Primăria Cluj-Napoca.

Toate cele 163 de secţii de votare din municipiul Cluj-Napoca pentru alegerea primarului au fost deschise, duminică, la ora 7.00, fiind aşteptaţi la urne pentru a-l desemna pe succesorul lui Emil Boc peste 272.000 de cetăţeni cu drept de vot, acestora adăugându-li-se 7.431 de studenţi care au la dispoziţie secţii speciale de vot.

Citeşte şi:

Clujul îşi alege noul primar

Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici