Coaliţia Antidiscriminare, lui Ponta şi Antonescu: Becalizarea spaţiului politic românesc trebuie să înceteze!

Coaliţia Antidiscriminare din România le-a adresat un apel politic liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu în care le cere să reanalizeze oportunitatea candidaturii la parlamentare a lui George Becali din partea USL, apreciind că acesta este un "politician misogin, homofob şi rasist".

1334 afişări
Imaginea articolului Coaliţia Antidiscriminare, lui Ponta şi Antonescu: Becalizarea spaţiului politic românesc trebuie să înceteze!

Coaliţia Antidiscriminare, lui Ponta şi Antonescu: Becalizarea spaţiului politic românesc trebuie să înceteze! (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Apelul public al Coaliţiei Antidiscriminare din România - Becalizarea spaţiului politic românesc trebuie să înceteze! Domnilor co-preşedinţi Ponta şi Antonescu, agresarea în stradă a conducătorului unei autorităţi naţionale al cărui mandat este prevenirea şi combaterea discriminării este fără precedent în ţările Uniunii Europene. În România, acest grav incident survine la capătul unei serii concertate de manifestări discriminatorii şi violente de limbaj, practicate şi transmise prin intermediul mass media de către politicieni şi alte persoane publice. Natura iresponsabilă a unor asemenea poziţii este dramatic ilustrată prin acest act de agresiune directă", se arată în scrisoarea Coaliţiei Antidiscriminare.

Semnatarii, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice – ECPI, Centrul Parteneriat pentru Egalitate - CPE, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, Asociaţia ACCEPT, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen – Filia,Liga PRO EUROPA, Fundaţia Romani CRISS, Media Monitoring Agency/Agenţia de Monitorizare a Presei, Institutul pentru Politici Publice –IPP, salută reacţia premierului Ponta în cazul Asztalos Csaba, preşedintele CNCD.

"Reacţia publică a premierului în exerciţiu al României cu privire la agresarea, recent, a Preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reacţie solicitată de către organizaţiile membre ale Coaliţiei Antidiscriminare, era imperios necesară şi o salutăm ca atare. Această poziţie nu poate fi însă credibilă şi sustenabilă atunci când mesajele lansate în spaţiul public sunt urmate de susţinerea candidaturii în alegerile parlamentare din acest an a domnului George Becali - inspirator, suporter şi finanţator politic al discriminării transformată în principal crez civic şi politic. A accepta un candidat parlamentar pe listele USL, respins în prealabil de toate familiile politice din Parlamentul European, este şocant şi intolerabil. Valorile acestuia sunt net anti-europene, pe măsura unei ideologii rasiste, discriminatorii şi intolerante din care George Becali şi-a construit o adevarată platformă politică", scriu semnatarii.

Potrivit acestora, practicile lui George Becali sunt tuturor cunoscute.

"Legea, pe care parlamentarii sunt primii care ar trebui să o respecte şi să o pună în aplicare, a fost de numeroase ori încălcată de către acesta. Declaraţiile publice împotriva membrilor comunitatii gay care, în opinia sa, ar trebui izolaţi şi expulzaţi în afara aglomerărilor urbane (2008), împotriva romilor - etichetaţi de acelaşi politician drept infractori ce nu merită să trăiasca în România (2007), împotriva femeilor, care prin natura proprie sunt “curve” (2011) ori a arabilor (“Cum o sa iau apararea unui arab?”, cu referire la subsecretarul de stat, doctorul Raed Arafat), lipsa de flagrant respect pentru autorităţile statului prin ruperea citaţiilor din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în faţa camerelor de luat vederi şi atacarea mediatică violentă a Preşedintelui acestei instituţii, reprezintă doar câteva dintre gravele derapajele ce ar trebui sancţionate şi nu încurajate de statul român prin intermediul instituţiilor sau de liderii politici", se arată în mesaj.

Semnatarii afirmă că partidele politice au un rol esenţial în promovarea respectului faţă de minorităţi şi în general a valorilor democratice, în primul rând prin promovarea de candidaţi ce împărtaşesc aceste valori.

"Mesajele dumneavoastra publice în această privinţă au un impact deosebit de important în toată ţara, inclusiv la nivelul liderilor filialelor partidelor dumneavoastră din teritoriu. Dată fiind dubla performanţă a domnului George Becali - primul politician român care a reuşit să genereze un caz ce a adus România în faţa Curţii Europene de Justiţie respectiv cel care a primit cele mai multe sancţiuni din partea CNCD, vă solicităm să reanalizaţi oportunitatea candidaturii acestuia pentru Parlamentul României cu sprijinul Dumneavoastră comun. Apreciem că această candidatură este toxică pentru democraţia din România şi pentru partidele pe care le reprezentaţi. Ne exprimăm speranţa că veţi contribui la descurajarea şi sancţionarea acestui mod de a face politică şi nu la sprijinirea unui politician misogin, homofob şi rasist pe care îl ajutaţi să devină reprezentantul electoratului bucuresţean în Parlamentul României", se mai arată în scrisoare.

Conducerea PNL a decis luni începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG, condus de Gigi Becali şi cu PNŢCD-aripa Ciorbea, în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.

El a spus că dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL, pentru a candida.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câştiga.

Liderul PSD, Victor Ponta, copreşedinte USL, afirmă că Gigi Becali va candida pe listele Uniunii deoarece îi poate răspunde lui Dan Diaconescu mai bine decât o poate face el cu cifre şi texte de legi, liderii USL asumându-şi strategic decizia de a nu-l trimite pe Becali să se mai "spele pe mâini".

Poliţiştii bucureşteni au deschis un dosar penal pentru ameninţare şi caută patru persoane care, miercuri, l-ar fi înjurat pe o stradă din centrul Bucureştiului pe preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, informează surse oficiale din Poliţia Capitalei.

Conform surselor citate, Csaba Asztalos s-a prezentat, vineri, la sediul Poliţiei Capitalei şi a depus o plângere în care a declarat că miercuri, 10 octombrie, în timp ce mergea pe Bulevardul Dacia, a auzit cum membrii unui grup de patru persoane, aflat la distanţă, în spatele lui, l-au înjurat şi i-au adresat cuvinte jignitoare legate de apartenenţa sa etnică.

Asztalos a menţionat în plângere faptul că nu a reţinut figura niciunuia dintre presupuşii agresori. Ca urmare a plângerii depuse de preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ameninţare şi încearcă să-i identifice pe cei care l-ar fi agresat verbal pe Csaba Asztalos.

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a precizat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a depus la Poliţia Capitalei, vineri la prânz, o plângere referitoare la incidentul produs miercuri în Capitală şi semnalat într-o scrisoare trimisă premierului de către un grup de ONG-uri.

"Iniţial, nu am vrut să depun plângere, însă, la insistenţele prietenilor, am făcut acest demers", a mai spus Asztalos.

Anterior, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării CNCD), Csaba Asztalos, nu depusese, până vineri, la ora 16.00, vreo plângere legată de faptul că ar fi fost atacat pe stradă de patru persoane.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici