COMENTARIU Lelia Munteanu: Acolitul

A existat tot timpul ceva putred sub poleială. Abia astăzi am înţeles ce: oriunde l-ar purta vizitele de lucru, Ludovic Orban nu calcă a prim ministru. Vocaţia lui e de acolit. Astăzi, acolitul lui Klaus Iohannis. Mâine, acolitul cui îl va lua sub pulpană.

În ultimii zeci de ani, personajul a trăit chibiţând jocurile politicianiste.

Din noiembrie, când în sfârşit a fost ridicat în palanchinul puterii, se lasă purtat pe umeri şi profită să privească ţara de sus. Săptămânal, oferă prostimii câte o scenetă de cabotinaj din şedinţa Executivului, cu miniştrii în roluri episodice.

(I s-ar potrivi mai degrabă rangul de alcoolit, dacă mă gândesc la imaginea de neşters în care - din sediul Guvernului, între sticle şi pahare, cu masca aruncată pe masă - coordona ciocoieşte starea de “alertă maximă” pe care o instituise).

Astăzi, aflat cu alai pe tronsonul autostrăzii de hârtie Comarnic-Braşov, s-a dat sculă pe basculă: “Vom aloca resurse impresionante, cum nu au fost alocate niciodată în ultimii 30 de ani, în modernizarea infrastructurii”. Cât? Când? Nu e treaba unui acolit, responsabil cu agitaţia şi propaganda.

Fotografia articolului aparţine Monicăi Anisie