COMENTARIU Marius Oprea | Cît timp Iliescu e preşedinte de onoare, în PSD orice reformă e de formă

Dacă nu renunţă la ”părintele fondator”, oricîţi baroni ar scoate Ciolacu de pe liste, oricîte ”mîţe” ar desprinde de pe burlan, după cum s-a exprimat el, atunci cînd în casă locuieşte tot Iliescu, ea tot Comitet Central se numeşte.

1501 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea | Cît timp Iliescu e preşedinte de onoare, în PSD orice reformă e de formă

COMENTARIU Marius Oprea | Cît timp Iliescu e preşedinte de onoare, în PSD orice reformă e de formă

Degeaba Marcel Ciolacu a luat coasa şi a început să taie prin bălăriile partidului de dragul mediatizării, adică a unei reclame pre-electorale neplătite. Şi dacă ar fi făcută serios, ar avea atîta treabă, încît nu ar termina-o pînă la alegeri. În ograda Partidul Social Democrat buruienile au crescut în voie, vreme de treizeci de ani şi nu va izbuti actualul preşedinte al partidului, nici dacă ar avea puterile lui Prîslea cel Voinic, să cureţe ogorul.

Moştenitor fără acte (dar recunoscut istoric) al Partidului Comunist,  PSD-ul a preluat şi conservat de la acesta cele mai rele năravuri. Vechea abreviere ”Pile – Cunoştinţe – Relaţii” a PCR-ului a devenit politica de cadre a FSN-PDSR-PSD, cu toate coafările sale succesive, operate în genere numai în situaţii de criză, la pierderea alegerilor generale. Acum, e într-adevăr o premieră – se face, chiar şi superficial, curăţenie în partid înainte, şi nu după alegeri, cum s-a mai întîmplat în trecut. E şi ipocrizie, dar e şi un semn că altfel nu se mai poate şi că, într-adevăr, partidul se află într-o hemoragie de electorat care se resimte pînă la vîrf.

Dar e greu să destructurezi o asemenea armătură, cum este cea creată şi aproape osificată în PSD şi care, se poate spune, a ţinut pînă acum sudat însuşi partidul, într-un păinenjeniş deopotrivă de adînc şi întins de ”relaţii” care n-au fost nicicum bazate pe meritocraţie (acesta nefiind numai păcat pesedist, ci într-o măsură mai mică şi al liberalilor). Pentru o reformă reală şi nu formală, ar trebui alegeri generale în partid, de jos în sus, cu transparenţă şi un control riguros ”la dosar”, pentru a primeni într-adevăr PSD-ul de ”penali” şi de persoane compromise. Ori, pur şi simplu, de proşti cu bani. Ceea ce este, cel puţin deocamdată, imposibil şi în orice caz nu stă numai în puterea lui Marcel Ciolacu,

Este însă în stare acesta să ia taurul de coarne şi să scape ”pe bune” cel puţin de unii dintre cei mai vestiţi ”baroni” ai partidului? Se pare că, pentru ”lista scurtă”, el a primit girul şi susţinerea colegilor din conducere, aşa că nu se vor întîmpla cutremure mari. Înşişi zguduiţi de neputinţa de a-şi scoate alegătorii la vot, unii dintre ”împăraţii” partidului de pînă mai ieri defilează acum despuiaţi şi vulnerabili, în faţa unui preşedinte Ciolacu care, cel puţin de cîteva zile, se arată necruţător.

Cine din Vrancea credea că va trăi să-l vadă pe Oprişan pus la colţ? Cine-şi imagina că un senator altfel tînăr, ca Şerban Nicolae, care părea de neatins datorită protecţiei de care se bucura din partea ”preşedintelui de onoare” Ion Iliescu nu va mai prinde loc pe liste? Că Viorica Dăncilă, din europarlamentar, apoi prim-ministru, se întoarce acasă în Teleorman, să predea la liceul industrial din Videle pentru că nu mai e susţinută nici măcar de propria organizaţie? Şi că va fi însoţită pe drumul spre Videle de fosta ministră a internelor Carmen Dan, care se întoarce şi ea acasă? Ambele mai au pînă la pensie, prima şase, a doua doisprezece ani şi e îndoielnic totuşi că se vor întoarce să predea la liceu, sau să facă socotelile unei filiale de bancă. În fond, e numai treaba lor, de-acum înainte, cu ce se vor ocupa.

Apoi, cine-şi imagina că Florin Iordache va rămîne atît de repede fără o ”altă întrebare” pe buze, alături de celălalt jurist ”pe puncte” al partidului, Eugen Nicolicea, afirmaţi pe baricadele apărării Ordonanţei 13? Ei bine, uite că se întîmplă. Dar e de-ajuns? Asta nu ştiu. Ce ştiu e că se întîmplă oricum cam prea tîrziu.

Public, de la arestarea lui Dragnea încoace, imaginea partidului e praf - şi cine are curajul să spună că nu pe bună dreptate? Pentru ca PSD-ul să fie într-adevăr reformat în mod real, el trebuie să treacă prin ”purgatoriul” opoziţiei, cînd partidul nu va mai avea altceva de oferit, decît perspectiva cîştigării următorului ciclu de alegeri. Pînă atunci partidul s-ar putea ”cerne” într-adevăr de ”ciolănari” şi ar putea să mai candideze cu oarecare succes la alte alegeri (căci pe acestea nu le-ar putea cîştiga, decît dacă liberalii nu se prezintă). Altfel, se împlineşte cît de curînd visul lui Klaus Iohannis, de a avea pluralism politic numai în cadrul ”aripii liberale” a ”Frontului”.

Dar pentru a împiedica un proces de erodare care pare greu de evitat, pesediştii n-ar trebui să renunţe doar la cîţiva penali, la proştii cu bani, ori la cîţiva dintre exponenţii ”aripii străvechi”, comunistoide ”în suflet şi-n simţiri” ai partidului, ci însuşi la simbolul moştenirii sale istorice. Cu alte cuvinte, o reformă în PSD nu e de crezut că se petrece în realitate, decît atunci cînd vor renunţa ca Ion Iliescu să le mai fie preşedinte de onoare. Cu acest balast istoric ar fi trebuit să înceapă social-democraţii o reformă reală şi credibilă. Altfel, nu e reformă, ci e de formă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici