Comisia Europeană a avertizat din ianuarie despre riscul suspendării fondurilor europene. Cred că „suntem pe un drum bun”, spune Nazare.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat joi seară, la Antena 3, că riscul suspendării fondurilor europene nu a fost o surpriză apărută în vară, ci fusese semnalat de Comisia Europeană prin avertizări trimise în ianuarie, aprilie și începutul lunii iunie 2025.
„Procedura a fost declanșată, dar am avut un Consiliu care ne-a evaluat pozitiv, iar mesajul către Parlament a apreciat pașii făcuți”, a spus ministrul.
Nazare a subliniat că România a luat măsuri importante și „s-a ținut de cuvânt”, câștigând astfel credibilitate în negocierile cu Bruxelles-ul.
El a menționat două momente decisive în perioada următoare: Consiliul din 10 octombrie și cel din noiembrie, când vor avea loc evaluarea procedurii de deficit excesiv, adoptarea noului buget PNRR și discuțiile legate de evitarea suspendării fondurilor.
Potrivit ministrului, dacă măsurile nu ar fi fost implementate, România risca o sancțiune de până la 10% din sumele europene angajate pentru 2026. „Uitându-mă la rezultate, cred că suntem pe un drum bun”, a adăugat Nazare.