Comisia juridică a Camerei a aprobat încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon. Anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele Comisiei Florin Iordache (PSD). El a precizat că mai trebuie îndeplinit un pas procedural, respectiv votul în plenul Camerei.

1425 afișări
Imaginea articolului Comisia juridică a Camerei a aprobat încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon

Sergiu Andon (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Comisia juridică decisese, în primăvară, că Sergiu Andon (PC) nu se află în situaţie de incompatibilitate.

Ulterior, Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate, a solicitat, în mod ferm, Parlamentului aplicarea şi respectarea hotărârii instanţei supreme în cazul Andon.

În 3 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.

Decizia ICCJ a survenit sesizării din iunie 2009 a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma căreia inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupţie.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici