Comisia juridică a dat raport favorabil proiectului privind IMUNITATEA judecătorilor CCR

Comisia juridică a adoptat, marţi, proiectul de lege care oferă imunitate sporită judecătorilor CCR, aceştia neputând fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea a două treimi din numărul judecătorilor Curţii.

523 afișări
Imaginea articolului Comisia juridică a dat raport favorabil proiectului privind IMUNITATEA judecătorilor CCR

Comisia juridică a dat raport favorabil proiectului privind imunitatea judecătorilor CCR (Imagine: Liviu Untaru/ Mediafax Foto)

"Judecătorii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză", potrivit iniţiativei de modificare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, depusă de deputatul Adnagi Slavoliub (Uniunea Sârbilor din România).

Proiectul prevede că pentru infracţiuni săvârşite de judecătorii CCR, urmărirea penală şi trimiterea în judecată se face numai de către Parchetului de pe lângă ICCJ, iar competenţa de judecată aparţine ÎCCJ.

“În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii CCR pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele CCR şi solicitând, dacă este cazul, încuviinţarea Curţii pentru urmărirea penală şi arestare”, se arată în proiectul de lege.

Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului CCR adoptată cu votul al două treimi din membrii CCR. în cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curţii încetează de drept, potrivit sursei citate.

Deputatul UDMR Marton Arpad a susţinut că „este nevoie de protecţie ca să nu devină pradă unor proceduri obscure prin care anumite intenţii niciodată prea mult ascunse, politice sau de altă natură, sunt imixtiuni în justiţie, politică şi deciziile CCR".

Deputatul PSD Alexandru Bălănescu a declarat că „nu face nici un rău ca alături de înalţii demnitari” şi judecătorii CCR să se bucure de o astfel de imunitate.

Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu i-a acuzat pe deputaţii USR care s-au împotrivit proiectului de lege, afirmând că „nu este oportun”, că „vin cu declaraţii spumoase pentru presă”, nu cu argumente legate de aspectul reglementat de lege.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost votată cu largă majoritatea, împotriva proiectului de lege fiind exprimat doar trei voturi.

Senatul este for decizional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici