Comisia pentru drepturile omului a eliminat privilegiile pe care le-ar fi primit Avocatul Poporului

  • Deputaţii din Comisia pentru drepturile omului au avizat iniţiativa privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului
  • Adriana Săftoiu a propus un amendament, care a fost aprobat, pentru eliminarea beneficiilor pe care urma să le primească Avocatul Poporului
  • Avocatul Poporului urma să aibă salariu şi pensie specială de judecător ÎCCJ, cazare gratuită şi paşaport diplomatic
4858 afișări
Imaginea articolului Comisia pentru drepturile omului a eliminat privilegiile pe care le-ar fi primit Avocatul Poporului

Comisia pentru drepturile omului a eliminat privilegiile pe care le-ar fi primit Avocatul Poporului

Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor a eliminat privilegiile care urmau să fie date Avocatului Poporului. Acesta din urmă ar fi avut salariu şi pensie specială de judecător ICCJ şi paşaport diplomatic, însă Adriana Săftoiu a propus un amendament şi beneficiile au fost eliminate.

„Problema PLX 102 este modul în care este reglementat statutul conducerii instituţiei Avocatul Poporului, fiind asimilaţi cu magistraţii de la Înalta Curte, respectiv Curtea de Apel si, pe cale de consecinţă, cu toate beneficiile, inclusiv "pensia specială". Legea este necesară pentru îmbunătăţirea mecanismelor de funcţionare a instituţiei, dar riscul e ca această lege să fie considerată neconstituţională din cauza modului în care este reglementat statutul. Propunerea mea este să eliminăm din PLX referirile la statut”, a declarat Adriana Săftoiu în timpul şedinţei Comisiei drepturilor omului din Camera Deputaţilor, care s-a desfăşuta online.

Cu toate că amendamentele au fost aprobate, dintr-o eroare tehnică acestea nu apăreau în documentul care a fost transmis conducerii Camerei Deputaţilor, însă acest aspect va fi remediat de stafful tehnic.

Potrivit proiectului, Avocatul Poporului urma să aibă salariu şi pensie specială de judecător ÎCCJ, cazare gratuită şi paşaport diplomatic.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici