Conducerea Parlamentului a decis înfiinţarea Comisiei Călăraşi - surse

Conducerea Parlamentului a decis, luni, înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţia unui teren în judeţul Călăraşi de către Ioana Băsescu, hotărârea urmând să fie supusă marţi votului plenului celor două Camere, au declarat pentru MEDIAFAX surse din BP reunite.

267 afișări
Imaginea articolului Conducerea Parlamentului a decis înfiinţarea Comisiei Călăraşi - surse

Conducerea Parlamentului a decis înfiinţarea Comisiei Călăraşi - surse

Conform surselor citate, şedinţa plenului reunit al Parlamentului va avea loc marţi de la ora 14.30.

Membrii Birourilor permanente reunite au discutat şi în precedenta şedinţă despre înfiinţarea comisiei, convenindu-se atunci ca aceasta să fie formată din 15 membri din toate grupurile parlamentare: PSD - 6 membri, PNL - 4, PDL - 2 şi câte un reprezentant din partea UDMR, PC şi PPDD.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat că înfiinţarea Comisiei de anchetă Călăraşi nu are nicio relevanţă şi nu are nicio logică această anchetă, arătând că democrat-liberalii nu îşi vor desemna reprezentanţi.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Mate Andras, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Uniunea nu susţine înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea tranzacţiei terenului achiziţionat de Ioana Băsescu în judeţul Călăraşi, dar îşi va desemna un membru în cazul în care aceasta se va constitui.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, în 25 noiembrie, după şedinţa conducerii partidului, că liberalii sunt "favorabili" constituirii comisiei de anchetă Călăraşi, fiind discutate şi numele parlamentarilor care să facă parte din aceasta, respectiv Ioan Cupşa, Costel Alexe, Dorin-Mircea Dobra, Iulian Dumitrescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în urma unei discuţii în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor cu liderii grupurilor PSD, că deputatul Eugen Nicolicea va fi "probabil" preşedintele Comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.

"Preşedinte probabil că va fi domnul deputat Nicolicea", a anunţat Ponta, menţionând că mai sunt propuşi ca membri ai comisiei senatorii Gabriela Firea, Şerban Nicolae, Mihai Fifor şi deputaţii Ioan Adam şi Adrian Solomon.

La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a susţinut că este posibil să fie propusă pentru şefia comisiei de anchetă şi Gabriela Firea, urmând ca decizia să fie luată în BPN al PSD.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că este foarte bine că îşi începe activitatea comisia parlamentară privind terenul achiziţionat de Ioana Băsescu, pentru că este un prilej ca politicienii să înveţe să fie cinstiţi şi să nu fure terenuri agricole de la ADS.

Aflat la cumpărături într-un supermarket din Bucureşti şi rugat să comenteze referitor la începerea activităţii comisiei "Călăraşi", preşedintele a spus că este "foarte bine".

"Nu-i rău deloc. Poate învaţă şi politicienii să fie cinstiţi, să ia credite, nu să fure terenuri agricole la ADS (Agenţia Domeniile Statului). Cel mai bine e să nu furi statul, să cumperi de la privaţi, cu credit", a precizat Traian Băsescu.

Preşedintele declara, recent, că terenul din Călăraşi a fost achiziţionat cinstit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menţionând că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici