„Consiliile locale, consiliile judeţene pot face mai mult pentru Centenar. Ce pot face eu, ca primar, ce face Consiliul Local al Sectorului 1? Ne putem înfrăţi cu oraşe din Republica Moldova. Am făcut-o, ne-am înfrăţit cu Chişinăul. Am aprobat în Consiliu (local al Sectorului 1, n.r.) o sumă de bani pe care o vom da până la sfârşitul anului pentru a ajuta Consiliul Municipal Chişinău. Este vorba de suma de un milion de euro”, a spus Tudorache.
„Dacă primarii noştri se înfrăţesc cu câte un oraş, cu câte o comună şi fiecare dintre ei dau după posibilităţi o sumă cât de mică, cu siguranţă că vom fi mai aproape de acest deziderat al nostru. Sper ca până în decembrie 2018 să îndeplinim acest deziderat”, a adăugat primarul Sectorului 1.
Citeşte şi: Carmen Dan, în vizorul PNL. Partidul cere Comisie de anchetă parlamentară cu privire la pensionările şi reangajările din MAI/ Să fie audiată în Parlament privind managementul defectuos de la paşapoarte
Citeşte şi: Eugen Davidoiu, director Tarom: Nu am motive să-mi dau demisia, sunt interese străine care vor să dispară compania
Citeşte şi: Premierul Mihai Tudose trimite luni Corpul de control la Tarom şi Compania Naţională de Investiţii – surse
Citeşte şi: A murit Arthur Finkelstein, strategul politic care i-a consiliat pe Nixon, Reagan, Bush şi Netanyahu. În România a lucrat pentru Băsescu şi Tăriceanu
Citeşte şi: TOPUL domeniilor care au contabilizat cele mai multe modificări legislative în prima sesiune parlamentară
Citeşte şi: Deputaţii cumpără din nou pachete software pentru managementul centralizat al reţelei informatice şi pentru poşta electronică. Câţi bani au la dispoziţie
Citeşte şi: PRIMA sesiune parlametară: Aleşii au declarat patru sărbători naţionale şi una regională, Ziua Olteniei
Citeşte şi: Cristian Buşoi, despre ratarea licitaţiei pentru 400 de autobuze a Primăriei Capitalei: Explicaţia Gabrielei Firea este penibilă. Cine răspunde?
Citeşte şi: UDMR acuză Guvernul că a cerut anularea deciziei privind Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack